miercuri, 13 aprilie 2011

biserica din Gostinari

Mi-a aratat recent Rox acest blog: http://exploratorurban.wordpress.com/ , in care este vorba despre vechi comori facute de om, acum date uitarii. Totusi, descompunerea lenta inca lasa sa se vada vechea frumusete si cateodata e mai atragatoare pentru ca ofera o fereastra sub pielea constructiilor, care isi arata frumoasele oase de piatra si caramizi.
And on this bombshell, here it is: biserica din Gostinari, un mic detur pe drumul cu bicicleta spre Comana.
Am gasit un scurt istoric aici: http://www.episcopiagiurgiului.ro/Index/index.php?dir=Manastiri&page=barbubelu

 Scurt Istoric


Biserica Schitului „Barbu Belu” din comuna Gostinari, judeţul Giurgiu, de la a cărei existenţă, se împlinesc anul acesta 191 de ani a fost construită în anul 1818 de către Barbu Belu. În faţa bisericii schitului din Gostinari nu ai cum să nu rămâi impresionat de construcţia, altă dată somptuoasă, aflată acum într-o avansată stare de degradare. Construcţia este astăzi o ruină, o ruină impunătoare prin stilul şi masivitatea ei.  Cele trei turle, care odinioară făceau mândria acestui sfânt locaş, astăzi sunt acoperite doar de negura vremurilor grele care au trecut peste ele. Niciuna nu mai dispune de acoperiş care să protejeze interiorul bisericii. Ridicată în timpul fanarioţilor, nu a mai servit ca lăcaş de cult din anul 1857, odată cu construcţia actualei biserici a satului. Având, conform picturii de pe frontispiciu, hramul "Adormirea Maicii Domnului", sfântul locaş mai păstrează în interior câteva din picturile de odinioară.
În anul 2008,  schitul a fost reactivat prin Decizia Nr. 13/2008 a Preasfinţitului Părinte Dr. Ambrozie, Episcopul Giurgiului, care a numit în funcţia de egumen pe PC. Ierom. Nicolae Matei.
Cu ajutorul lui Dumnezeu şi prin osteneala dumneavoastră, se va duce la bun sfârşit iniţiativa de a readuce bisericii Schitului „Barbu Bellu”  strălucirea de altădată. 

Din cate am vazut noi, lucrarile de restaurare merg la fel de bine ca sinceritatea in credinta a bisericii ortodoxe...lasa, ca trebuie sa caute donatori, ca nu au destui bani din toate hotelurile si pensiunile si partiile de schi, ca sa nu mai zic de bisnita lor sufleteasca.








marți, 5 aprilie 2011

la comana prin berceni-dobreni-colibasi

Voiam de ceva timp sa ajungem pe biciclete in marea si frumoasa padure de la Comana. Am vorbit de cu seara toti 7 si ne-am hotarat sa o luam pe la Berceni, evitand groaznicul drum Bucuresti-Giurgiu.
dis de dimineata ne-am trezit si am constatat ca am ramas doar eu cu Rox. Intr-un tarziu suna vlad, care a avut o problema cu telefonul si nu s-a trezit. am admirat totusi ca chiar si-a dorit sa mearga si l-am asteptat la aparatorii patriei:


 Am pornit la drum:


Bike route 885871 - powered by Bikemap 

Traseul e destul de dragut, fara mare aglomeratie si mai ales fara tiruri. Merge predominant prin localitati. Am ales sa mergem prin Dobreni si nu prin Vidra pentru ca drumul abia a fost asfaltat si e inca foarte liber. Ne-a placut si Campurelu, care era destul de chillax, cu oameni, oi si carute pe strada, de simteai ca esti la tara si nu pe sosea in putoare de fosile arse.


Nu a fost soare decat vreo 5 minute toata ziua, dar la dus ne-a batut vantul din spate si se mergea asa usor ca am trecut de Colibasi si implicit de podul peste Arges si am ajuns la Gostinari, unde am gasit o comoara:
O biserica veche, foarte frumos lucrata, abandonata. Am inteles ca era greco-catolica. Era inconjurata de ziduri groase cu poarta mare, tot din caramida. E pictata frumos si are coloane superbe pe afara, dar cel mai mult m-a impresionat sa-i vad sub piele, frumusetea arcadelor de caramida, sustinute prin forta gravitatiei si domul, tot de caramida. biserica e lovita de un cataclism biblic si despicata dintr-o parte in alta de crapaturi dar inca de o frumusete stranie.


Am trecut Argesul pe la ecluza din Colibasi, pe podul in renovare si am urcat dealul Gostinari, o uriasa si superba platforma verde-crud, de unde se vad meandrele Argesului.


Am intrat apoi in padure, si, dupa un zbor cu turbulente prin hartoapele drumului de tara, cu peste 40 km/h, care ne-a amestecat toate organele (dar foarte distractiv), am ajuns in Comana.


Padurea e foarte frumoasa si am regretat ca nu am putut sta mai mult. Am vazut si o caprioara, si ruscute in fruct.
La intrarea in partea de padure la sud de Comana erau zeci de biciclisti, dar toti veniti cu masina, ceea ne-a facut sa ne simtim foarte bine.


Nu ne-am abtinut si am mers si pe scanduri, prin stufaris, cu bicicletele in spate.

La intoarcere nu a mai fost vant deloc si am ajuns repede in Bucuresti. Au fost vreo 115km superbi si nu foarte obositori.
later edit: am vazut si prima barza (pentru mine) de anul asta si a completat sentimentul ala de euforie. Din masina nu prea simti miros de tara, nu ai timp sa vezi biserici abandonate ascunse dupa case si fazani care-ti taie poteca, nu simti vantul pe fata si ploaia si dealurile sunt mai mult notiuni abstracte.