Se afișează postările cu eticheta prinMUNTI. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta prinMUNTI. Afișați toate postările

sâmbătă, 22 iunie 2013

Poiana narciselor din Munţii Baiului - 18-19 mai 2013

După ce, anul trecut, am ajuns prea devreme în Baiului şi nu am prins narcisele înflorite, anul ăsta, văzând pe alpinet2k că au înflorit deja, am fost să vedem faimoasa poiană.
Am mers împreună cu prietenii noştri, Adi şi Ioana. Mai jos sunt pozele făcute de mine şi Roxana şi povestea.


 Am pornit din Sinaia, pe traseul de Valea Rea, ce pleacă de undeva din spatele gării şi urmăreşte drumul forestier ce urcă pe Valea Rea.

O casă frumoasă, cred că (fostă) dependinţă a gării
 Imediat ce am intrat pe drumul forestier ne-am oprit la micul dejun. Era după ploaie şi toate plantele erau proaspete, curate şi decorate cu stropi de apă.

O coada calului

Un fag minuscul

Un limax
Abia ce am început urcarea pe vale că ne-am întâlnit cu O GRĂMADĂ de lume. Erau ceva copii în excursie şi un grup organizat pe net, plus alţii care urcau.

Adi şi Ioana, pierduţi în cârdul de copii


O frunză de Alchemilla, împăturită foarte frumos

Pulmonaria rubra şi Myosotis


Poiana cu narcise!

O şopârlă care îşi încărca bateriile solare
Lume multă la poiană. Şi nu e potecă. S-a cam erodat, şi totuşi asta e o problemă minoră pe lângă toţi cocalarii care culeg narcise. Le-aş da o bâtă în cap.
Chiar am avut o conversaţie cu nişte copii. Eu sunt foarte dezamăgit când văd copii needucaţi. I-am întrebat dacă le plac narcisele. Au zis da.
Sunt frumoase?
Daaa!
Atunci de ce le omorâţi? Şi voi sunteşi frumoşi, v-ar plăcea să vă omor ca să vă pun la mine în sufragerie?
Cred că s-au cam speriat.

În poiana cu Narcise

Un gândac cu trompiţă ascunzându-se după o narcisă

Aşteptam o ploicică în orice moment, dar cât am stat în poiană a fost frumos.

Cer dramatic

Acvilegia transsilvanica

Erysimum odoratum


Iris ruthenica

Un boboc de Acvilegia, în formă de inimă


Imediat ce am început să urcăm spre vârful Cumpătu a început o ploicică, ce s-a oprit înainte să ajungem sus.

Vârful Baiul Mare

Coştila

Valea Rea

Poiana Stânii şi cariera din Sinaia


Am continuat spre Duţca, am urcat pe Cazacu şi am coborât la stâna Ceauşoaia, în care nu se poate dormi. Am pus corturile în faţa stânii şi am luat masa de seara.




Am găsit brânduşe pe Cazacul

Poză de grup

Stâna Ceauşoaia

Stâna Ceauşoaia

în stâna Ceauşoaia
A doua zi ne-am trezit târziu. Răsăritul nu se vedea oricum de acolo. Am văzut totuşi un nor de polen ridicat de vânt în pădurea de brazi.


 Am descoperit şi o poiană plină cu orhidee şi o grămadă de alte flori.

Dactylorhiza maculata

La vânătoare de poze frumoase


Veronica



 La întoarcere Bucegii ne arătau o panoramă incredibilă, cu toate că lumina era cam proastă pentru poze.



Bucegii
Coţtila, Valea Albă şi Fisura Albastră



marți, 29 mai 2012

Piatra Secuiului Şi Scăriţa Belioara - Fotoblog




Ne-am îndrăgostit iremediabil de Ardeal de prima dată. Locuri frumoase pline cu istorie şi locuite de oameni mândri.







Arieşul dimineaţa



Piatra Secuiului



Helleborus

Saxifraga

Anthocharis cardamine

Papilio machaon

Pulsatila



Rimetea, văzută de sus


Pulsatilla





Rimetea

Panoramă cu Piatra Secuiului

Panoramă cu Rimetea incadrată de Piatra Secuiului





Panseluţe


Panseluţe în ghiveci de piatră


Vedere din Rimetea

Casă veche în Rimetea

Strada din Rimetea
Bătrân cu car cu boi la Poşaga

Case în Poşaga
Bătrână în Belioara

Gospodărie în Belioara
Vedere din Belioara


Belioara după ploaie



Ceţuri verzi

Inimă de lemn
Casă veche în Poşaga de Sus

Apus peste Poşaga de Sus


Aburi peste dealurile Poşegii

Scăriţa Belioara




Pulsatile strălucitoare


Fluture încrustat cu pietre peţioase



Ureche de fag

Anthocharis cardamines, pe Dentaria bulbifera

Acelaşi Antocharis





Potecă misterioasă








Spre Cheile Runcului



Saxifraga

Cladonia






Genţiene

Groapa mare



O pădure în pădure

Forfecuţă

După ploaie

Apus pe Zăpode






Luna plină la perigeu

Codobatură

Bătrânel de pază

Poartă ardeleană


 


Cer perfect la răscruce de poteci



Rezervaţia Scăriţa Belioara

Piţigoi de brădet


Bondar la treabă

Creasta Scăriţei



Culori frumoase, stânci elegante, dealuri după dealuri

Papilio machaon