Dobrogea, nord: Take a bike trip through Middle Earth!

După o vară întreagă de bălăurit prin munţi, la inceputul lui septembrie (2012) ne-am hotărât să plecăm într-o tură cu bicicletele în care să mai vedem o parte din Dobrogea. De data asta nordul.

Am planificat traseul: voiam să vedem Sulina, pădurea Letea, Sf. Gheorghe, o parte din deltă şi cât mai multe din cetăţile la care nu am ajuns în 2011. De data asta, ca să nu mai avem nicio problemă cu transportul bicicletelor în trenurile şi vapoarele cu care aveam să mergem, am făcut 2 genţi foarte uşoare în care să băgăm bicicletele demontate, transformându-le în "bagaj de mână" şi scoţându-le de sub incidenţa regulamentului otova pentru transportul lor. Take that CFR!

Planul a funcţionat mai bine decât speram. Abia în ultimul tren, la întoarcere, am fost întrebaţi de naş dacă ave biciclete în genţi. După ce ne-a admirat inventivitatea şi-a continuat drumul prin vagon. Nu a mai fost nevoie de rugaminţi, explicaţii, şpăgi  sau căutare asiduă de trenuri cu spaţii largi. Pentru cei interesaţi pot face genţi la comandă exact pe măsura bicicletei. Genţile cântăresc în jur de 500 grame şi se strâng într-o husă mică, aşa că nu încurcă deloc în tură. Noaptea le-am folosit să acoperim bicicletele lângă cort.

 

Bicicletele, într-o săgeată mai ciudată, fără spaţiu mare de bagaje la uşi.

Am luat trenul spre Tulcea într-o dimineaţă răcoroasă. E mult mai liber spre toamnă.

Dunărea ascunsă sub ceaţă

Milioane de pânye de păianjen străluceau în soare

Gara Medgidia

Ajunşi la Tulcea am mers în port, am ambalat iar bicicletele ca să nu mai plătim taxa pentru ele şi am urcat în vaporul de Sulina.

Vaporul nostru

În port la Tulcea

Înarmaţi cu nişte beri şi mâncare ne-am pregătit pentru cele cred că 5 ore cât face vaporul.

O insulă de nisip

Depăşiţi de nava rapidă

Despărţirea de braţul Sf. Gheorghe

Totuşi nu am ajuns să ne plictisim pentru că ne-au ţinut de vorbă tot drumul doi băieţi din Sulina, întorşi de la muncă pe afară, care ne tot invitau pe la grătare cu manele.

Sulina!

Ancorăm

În Sulina ne-am întâlnit cu doamna la care trebuia să stăm. Aveam cazare cu cortul în curtea ei pentru că voiam să mergem fără bagaje la Letea. Ne-am târguit ca nişte proşti la preţ pentru că credeam (şi nici nu a menţionat altfel) că ne oferă doar cazare. Defapt ne-a făcut şi un borş excepţional pescăresc, ne-a dat gutui şi ne-a făcut şi pachet cu chiftele de peşte când am plecat de la ea spre Sf. Gheorghe. Până la urma i-am dat tot cât ceruse iniţial pentru că merita din plin. Faţă de toate vilele kitschoase care au apărut acum, să stai în curtea acelei vechi case turceşti chiar e ceva special.
Ne-am grăbit să vedem farul vechi şi plaja înainte de apus.
Farul era închis. Am plecat repede spre plajă.

Farul vechi din Sulina

Drumul spre plaja din Sulina

Aproape la plajă!

Plaja şi rezervaţia de Convulvulus persicus, din păcate era prea târyiu să le mai prindem înflorite

Eryngium maritimum

Părculeţul din spatele plajei

Seara ne-am întors la cazare. Doamna la care am stat ne făcuse cel mai bun borş pescăresc pe care l-am mâncat vreodată! Am făcut duş şi ne-am băgat în cort.
A doua zi dimineaţă ne-a dat gutui de la ea din curte să avem la noi. Am plecat spre Letea.

Casă veche, pe stil turcesc (cred)

Ne plac foarte mult acoperişurile de stuf!

Am ieşit din Sulina înspre nord, admirând vechile case de la margine şi am continuat pe un drum cu pietriş pe marginea unui canal spre Cardon.

Un buhai de baltă ne pândea dintr-o tufă de săgeata apei

Drumul spre Cardon

După pod am găsit o zonă foarte frumoasă cu Salvinia natans (peştişoară), Trapa natans (cornaci) şi Nuphar lutea (nufăr galben).

Trapa natans

Trapa natans cu fructe

Salvinia natans

Nuferi galbeni

Cardon e foarte mic şi pitoresc. Am continuat drumul spre C.A. Rosetti prin arşită.

Casă veche în Cardon

În C.A. Rosetti am văzut garduri de stuf împletite.

Casă tradiţională în C.A. Rosetti

Drumul spre Letea

Am ajuns repede în Letea, dar nu ştiam cum să ajungem în pădure şi ne-am împotmolit rău în sat. Toate drumurile erau din nisip adânc şi moale. Până la urmă am găsit pe cineva să întrebăm şi am continuat spre pădure.
Pădurea Letea e superbă. Stejari care cresc din nisip, cai sălbăticiţi, liane. Erau ceva şanţuri săpate ca să nu permită accesul maşinilor. Pe net am găsit că accesul se face doar cu ghi autorizat dar nu am găsit şi contacte pentru ghizi. În Letea e plin de maşini şi tractoare care trag remorci cu turişti. Am bănuit că ăştia sunt ghizii. Au ocolit şanţurile şi barierele şi duc leneşii turişti ca pe nişte vite în remorci prin pădure. Cred că ghizii vin la pachet cu cazarea pe la ceva vile cocalare. Au erodat tare şi au lărgit drumul.

Periploca graeca

Cai în pădurea Letea

Un "ghid" mai eco, cu cai în loc de cai putere

Nu am stat decât vreo 2 ore în pădure. Ne-am întors să ajungem pe lumină la Sulina. Ne era frică că nu mai găsim barcă să ne treacă Dunărea înapoi.

Înapoi la Letea

Marginea satului Letea

hamei

Am avut timp de o bere la Letea şi am plecat înapoi spre C.A. Rosetti, Cardon şi Sulina.

Opulenţa patriarhală în C.A. Rosetti

Un stârc cenuşiu pe drum

Am ajuns în Sulina la apus. Un vapor turcesc mare ancora în port.

La cazare în Sulina

Ziua a treia: am strâns cortul, ne-am luat la revedere de la gayda noastră foarte pitorească şi am plecat să vizităm cimitirul din Sulina, unde stau unii lângă alţii oameni de toate naţiile şi toate religiile care au trecut prin port.

Mormântul piratului grec de la Sulina

După cimitir am plecat spre Sf. Gheorghe, pe drumul ce mărgineşte canalul de centură.

Baza militară Sulina, fotografiatul interzis, le face google poze destule oricum

Ne-a surprins câţi cai şi câte vite sunt în deltă. Nu ştiu dacă e ceva nou sau vechi, neutru sau rău. Era plin şi de tauri mari, care conduceau familiile de vite şi fugeau în faţa bicicletelor când era drumul prea ingust şi nu puteau ieşi pe margine. Ne-am speriat de câteva ori.

Plin de cai prin delta

Plin şi de cătină

La un moment dat am ajuns la marginea canalului, într-un loc plin de nuferi albi, unde ne-am descălţat şi am făcut o grămadă de poze.

La sfârşit a apărut un taur uriaş, cât un autobuz roşcat din muşchi, cu nişte cohone cât migiile de baschet. Venea înspre noi încet. Roxana, ocupată să se uite la el s-a înfipt cu piciorul într-un cablu aruncat. O spiră i-a intrat în piele iar alta o prindea ca o pensetă. Am şi uitat de taur în timp ce mă chinuiam să-i scot piciorul.

Construcţie abandonată pe plajă

Găuri de gloanţe

Sărătură

Mai mulţi tauri

Alţi cai

Drumul devenea foarte prost, cu bolovani mari, în dreptul pădurii de lângă Sf. Gheorghe. Apoi, pe ultima porţiune, s-a transformat în nisip adânc şi a trebuit să împingem.

Sărătură la Sf. Gheorghe

Groapă de gunoi lăbărţată pe câmp, exact lângă semnul cu rezervaţie

Tot călătorind cu bicicletele ne amuză tare ipocrizia românească. Acces interzis, protecţie strictă, amenzi, acces cu ghid, cazarea interzisă, dar mereu vedem maşini, gunoaie, cocalari la grătar şi la pescuit.

Nymphoides peltata

Canal mic la Sf. Gheorghe

Plaja de la Sf. Gheorghe

Am privit apusul la o bere şi nişte jeleuri şi, aflând că nu mai e ok să continuăm cu bicicleta spre Portiţă pentru că e multă apă şi aveam bagaje, ne-am făcut planul să luăm vaporul spre Mahmudia a doua zi.

Apus la Sf. Gheorghe

Dimieaţă am fugit într-o răsuflare spre vapor. Nu am mai împachetat bicicletele ca să nu le umplem şi mai rău de nisip.

Vaporul de Mahmudia.

Unde de varsă Dunărea în Marea Neagră

Răsărit pe Sf. Gheorghe

Un nene se întorsese cu captura

La revedere Sfântu Gheorghe

Dunărea era superbă în dimineaţa aia. Se ridicau aburi coloraţi auriu de soare şi malurile erau pline de verde.

O libelulă se încălzea la soare pe spatele meu

Gata de coborâre

Ajunşi la Mahmudia am mâncat pe o bancă pe malul Dunării, apoi ne-am îndreptat spre Murighiol. Aproape de Murighiol se găseşte fosta cetate-port Halmyris.

Altîn Tepe şi Braţul Sf. Gheorghe

Halmiris e excepţională. Ne-a impresionat pozitiv, prin frumuseţe, mărime şi prin ghidul extraordinar, o doamnă care încerca să meargă cu fiecare grup. Ne-a pevestit tot ce era de spus despre cetate şi ne-a arătat tot ce era acolo. A fost unul din cei mai conştiincioşi ghizi pe care i-am văzut vreodata. Singurul ghid la fel de bun a fost la Knosos. Totuşi, nu există decât o persoană acolo, ajutată de soţ, nu e gard, nu e casă de bilete, aşa că ei trebuie să facă tot. Unde mai pui că în ziua aia veniseră şi nişte fanatici creştini care se rugau de ore întregi în bazilică şi nu mai voiau să plece şi soţul era ocupat cu ei.
Statul român are bani de limuzine şi autostrăzi suspendate dar nici nu a auzit de Halmyris. Mai e mult de excavat şi totul se face cu voluntari. Iar ce e excavat se macină repede pentru că nu sunt fonduri pentru conservare.

Bazinetul de unde îşi spălau gărzile romane mâinile cu apă sfinţită.

Bazilica

Jacuzzi roman

Chiup

Una din portile de la mare, când se putea ajunge aici de la mare

După frumoasa Halmyris am continuat spre Enisala, cetate medievală.

căldură ca-n estul sălbatic

La Sarinasuf am făcut pauză de beri. Nu ne mai venea să plecăm dar a trebuit.

Cârciumă ok în Sarinasuf

varză

Am trecut prin Sarichioi, un sat extrem de frumos.

Sarichioi

Spre seară am ajuns la Enisala, care trona aurie pe deal, scăldată într-o lumină perfectă.

Enisala

Enisala mai aproape

Enisala şi mai aproape

Aproape am ajuns!

Abia am avut timp să plătim biletul de vizitare. Doamna de acolo ne-a dat sfaturi despre unde putem campa şi a plecat după ceva timp.

Apus de la Enisala

Seara şi noaptea ne-a păzit o căţeluşă extrem de simpatică, ce a dormit sub biciclete. Ştia exact ce să păzească şi am răsplătit-o cu câtă mâncare am putut. Era foarte slabă.
Roxana era stresata de scolopendre şi îmi tot spunea să nu ies din cort desculţ. Noroc că am avut frontala că chiar era să calc pe una!

Bună dimineaţa!

Spate Enisalei

Dimineaţa am plecat spre Jurilovca.

În Jurilovca

De la Jurilovca am fost să vizităm capul Doloşman şi Cetatea Argamum.

Câmp şi Delta

Sorg

Delta la capul Doloşman

La ruine se fac săpături de zor. Sunt câteva lucrări de conservare dar nu cere nimeni bilet. Zona pare intens vizitată. Majoritatea trec cu maşinile de panoul cu acces interzis şi le parchează pe malul lacului Sinoe, aşa încât nu trebuie să meargă decât vreo 10 metri până la ruine.

La Doloşman

Am fost foarte impresionaţi de dimensiune cetăţii. E uriaşă! Bazilicile sunt conservate şi existau ceva informaţii la intrare pe panou dar există un potenţial turistic uriaş, complet neexploatat. Ar putea măcar face parcare cu plată în afara zonei protejate, pe câmpul agricol, şi să taie bilete la miile de oameni care vin în fiecare an. Nu ar strica nici ceva ghid printat care să se vândă. Noi am fi cumpărat.

Capul Doloşman

Larvă de Hyles euphorbiae

Casă veche la Jurilovca

Partea cea mai urâtă din toată călătoria a fost de la Baia la Mihai Viteazu pe DN. Data viitoare dacă mai trec prin zonă o vom lua pe drumegele dintre lacuri.
După ce am scăpat de DN, am făcut pauză de masă şi bere la Sinoe şi am continuat spre Vadu.

Un stol de grauri

Satul Traian

La apus în Traian

Apune soarele peste movilele dobrogene

Am ajuns în Vadu pe noapte. Am luat o sticlă de vin şi am mers la plajă. În plan erau 2 zile de lenevit la soare.

Răsărit la Vadu

Plaja de la Vadu

Apus de foc la Vadu

Ultimul răsărit al excursiei

În ultima zi am decis să strângem câte gunoaie puteam din ochiul de nisip care ne-a fost curte timp de 2 zile. De obicei nu sunt de acord cu strânsul gunoiului după cocalari dar suntem foarte ataşaţi de Vadu.
Am cumpărat 2 saci uriaşi de gunoi şi am strâns de pe vreo 100 m pătraţi mai mult gunoi decât aveam eu bagaje. Nu am putut umple 2 saci pentru ca primul s-a tăiat de la sticlele sparte si au trebui puşi unul în altul. Cei cu maşinile nu fac asta, cu toate că nu trebuie să facă efort în plus ca să care gunoiul.

Sărătura, fabrica şi halda de steril de la Vadu

După o ultimă oprire şa cârciuma din Vadu am plecat spre Cogealac.

prieten

La cogealac am fost la cârciuma de lângă gară, unde cârciumarul a fost foarte drăguţ. A stat cu noi şi ne-a întrebat pe unde am fost. Ne-a spus că şi el se plimba peste tot cu bicicleta cân era mai tânăr.
Am împachetat bicicletele şi am plecat la Bucureşti.
Acum e iarnă când scriu asta şi genţile şi-au scos deja banii în taxe de transport economisite.