drifters' guild: Maroc 3: Chefchaouen

Ne-am trezit de dimineață cu gândul să vizităm repede orășelul și să prindem un autobuz spre Fez. Am hotărât să facem asta ca să recuperăm cele două zile pierdute în spania și la feribot.

Orașul e superb și e evident imediat de ce e în patrimoniul Unesco. E făcut pe un deal înalt și are mai multe nivele de înălțime, conectate de drumuri înguste care urcă abrupt. Clădirile sunt în principal albe cu accente albastre, iar in medina toate sunt bleu, de unde numele de Orașul albastru.

Am fost la piață să ne luăm de mâncare. Era o aglomerație teribilă, așa că eu am rămas în spate cu bicicletele să nu încurc. E genial să vezi lume cu smochine și măsline făcute la ei în casă și nu mizeriile alea la cutie de la noi. Erau tot felul de tipuri de măsline: picante, verzi cu lămâie, negre. Împreună cu pâinica marocană, măslinele au fost masa noastră zilnică. Măsline, curmale, smochine, supă de legume uscate, biscuiți marocani și conserve de pește marocane. Smochinele și curmalele sunt ca niște bomboane în comparație cu cele de la noi, sunt incredibil de dulci și aromate. Curmalele sunt fragede și lipicioase și smochinele se vindeau pe o sfoară. Roxana întindea mâna cu bani și oamenii își luau cât le trebuia. Majoritatea nu cred că ne-au jecmănit, oricum cu localnicii se târguiau și luau mai puțin. Mâncarea e ieftină în Maroc și cea din piață e bună.

Unul din lucrurile noastre preferate a fost sucul de portocale, pe care le storcea un nene în fața noastră. Am descoperit primul stand în Tetouan și de atunci am luat cel puțin odată pe zi. După efort și căldură intră ca un medicament.

Am luat cartelă de Maroc, cu net inclus, dar nu mergea netul.

Am mâncat într-o piațetă pe băncuțe și am coborât la autocar.

Supriză! După vreo oră de așteptat, nu puteam să ne urcăm azi în nimic. Ne-am enervat, i-am înjurat cu reticența și haosul lor, dar defapt nu ne adaptasem încă. Asta a fost ziua când ne-am adaptat.

În Maroc, dacă ești turist și vrei să iei autocarul, ai două opțiuni: autocarul de turiști (CTM), sau un autocar marocan. La cel de turiști e mult mai scump și trebuie rezervare din timp pe net, nici nu are rost să încerci. Cu cel marocan nu merg turiștii, că nu are sistem de rezervare pe sit, trebuie să vorbești cu omul la terminal, o trebă pe care generația mea nu o mai face cu plăcere. Am vorbit cu omul și a zis să venim dimineață la primul autocar că nu o să fie probleme cu bicicletele la cală. Nu ne-a făcut nicio rezervare, doar a promis și noi a trebuit să avem încredere.

Ne-am întors la magazinul de telefonie, dar tipa de acolo nu vorbea nici franceză nici engleză. Noroc cu o fată foarte dezghețată care ne-a ajutat. Nu avea deloc față de femeie islamică, mai degrabă de hipsteriță. A fost una din cele două femei frumoase pe care le-am văzut în Maroc. Am făcut și netul pe telefon!

Ne-am întors la camping. Venea iar seara. Am pus cortul și am lăsat bagajele și bicicletele ca să ne rătăcim pe jos în medina veche. Apunea soarele pe cealaltă parte a văii și spectacolul te îngheța în loc. Am aflat de o potecuță ce cobora pe deal, printr-un parc, direct în medina. Poteca era foarte frumoasă și sălbatică, cu scări de piatră. Erau oameni care contemplau și ei apusul. La marginea medinei poteca intra în cimitir. Mic, cu pietre simple și flori, fără pietroaie gigantice kitschoase. Un cimitir frumos și liniștit de țară, ce se deschidea într-un gang cu totul și cu totul albastru, luminat de un felinar. Era magic.

Se strângea piața când am intrat în medina și se auzeau chemările la rugăciune.

Am rătăcit pe străduțe până noaptea. Medina are ulițe mici și încâlcite, cu scări ganguri peste tot, casele fiind construite în timp, una peste alta. Erau peste tot magazinuțe de covoare și suveniruri și toți te invită înăuntru ”Just to look”.

Mâine 3 aprilie, ziua mea. Ne-am luat smochine și curmale și am fost peste tot, îmbătați de exotic.

La sfârșit am urcat cu lanternele înapoi prin cimitir și parc și am dormit liniștiți la cort.