drifters' guild: Valea Seaca a Caraimanului - Valea lui Zangur - Portita

Pe 12 august, cu increderea ridicata de urcusul pe Valea Seaca a Jepilor ne hotaram sa urcam pe Valea Seaca aCaraimanului (1B), pana la confluenta cu Valea lui Zangur si apoi pe Brana Portitei. In functie de ora la care ajungeam in brana urma sa hotaram pe unde continuam.
Ajungem pe la 9 pe partia Kalinderu si gasim vechiul traseu dat de Cristea, care acum pleaca la jumatea pistei si o ia pe diagonala, iesind infirul vaii ceva mai jos decat traseul mai 'nou' dat de Kargel, care pleaca din capatul pistei si merge pe curba de nivel.
Stiam de pe nemarcat.org sa ne asteptam la ceva marcaje, intarite cu portocaliu in timpul Cupei Caraimanului.

marcajele rosii, intarite cu vopsea portocalie

intrarea in vale

nu pe aici!!!

Am ajuns la prima saritoare pe care o abordez prin dreapta in loc de stanga cum trebuia si platesc pretul: o tavaleala de pe stanca, de la vreo 2 metri numai. Cad pe umar si ma rostogolesc ca un bou prost si pe celelalte 2 pietre, din inertia rucsacului. Aterizez in fund, pe cea mai desteapta parte a corpului.
Ne hotaram sa o ocolim pe versantul pamantos din stanga.
Mai departe valea este destul de usoara, cu exceptia faptului ca e din ce in ce mai uda, fapt pe care nu il asteptam, dupa denumire :) Cu ocazia asta, pe masura ce urcam, incepem sa alunecam ca pe gheata pe niste pietre. Niste muschi ce acopereau o piatra neteda inclinata la vreo 30 de grade pleaca cu tot cu piciorul meu si ma duc pe burta spre valcelul vaii, mai adanc cu vreo 3-4 metri. Panica! Ma lipesc cu burta tare de iarba si ma opresc. Roxana ma tine de manerul rucsacului pana gasesc o piatra de care ma apuc si ma ridic. Simteam morcovul cum se adanceste. Strike two!

easy peasy lemon sqeesy

asa aproape

Ajungem sub saritoarea lui Zangur, care era cam uda si mirosea a balta.
Ma ramonez prin mazga spre primul piton si asigur. Ies pe o mica platforma si nu imi trece prin cap sa ridic rucsacii, ma gandesc ca al meu e foarte usor acum ca e aproape gol.
Dupa pitonul asta urmeaza o portiune lunga si aproape verticala, cred ca de vreo 15 metri fara niciun piton. Acum morcovu intrase de tot, nu se mai vedeau nici frunzele macar. Faceam miscari ca la meciul de sah, una la 5 minute si ma gandeam ce caut eu, un penibil fara experienta, aici. Ma gandeam ca trebuie neaparat sa ies ok din ea, altfel ne-ar infiera tota lumea care spune ca chestia asta e o nebunie. Noroc ca prind numai prize gen maner si fisuri in care-mi intepenesc bocancul.
Ajung la ultimul pas, trebuia sa urc peste o lespede mica. Gasesc un bustean proptit in fisura de sub lespede si dau un anneau in jurul lui. Acum a disparut toata frica. Sar repede peste lespede. E uimitor ce face efectul psihologic din om.

saritoarea lui Zangur

Ies pe saritoare si asigur in doua pitoane. De-ar fi fost unul din ele mai jos!
Urmeaza Rox, care, din cauza prostiei mele trebuie sa urce de 3 ori prima parte ca sa aduca rucsacii. Ii trag sus si vine si ea repede. Ma suna un prieten sa ma intrebe daca nu vin la o bere. As da toate berile din lume pentru o saritoare dinasta.
Ajungem la confluenta cu Valea luiZangur si credem ca de acum e ca pe scari. Gresit! Era si mai ud si nu putem trece unele pasaje ridicol de usoare daca ar fi uscate. Ocolim pe versanti si pierdem mult timp cu recunoasterea. Picatura e din ce in ce mai jos, supla si fragila. Ne intrebam cum reuseau Baticu si Cristea sa urce pe acolo. Realizam cat de la inceput suntem. Inca nu am vazut nimic.