Creasta Pietrei Craiului - 2-4 decembrie 2011

Un mare clasic al traseelor montane româneşti. Simţeam că am neglijat o parte esenţială din dezvoltarea noastra montană, ca o carte bună necitită la timp şi asta ne îngrijora. Dacă nu o să ne bucurăm cum ne-am fi bucurat acum 2 ani de traseul ăsta? Totuşi, o carte cu adevărat bună poate fi citită oricând, poate şi de mai multe ori, mai ales că această carte se reeditează continuu şi va fi mereu ceva nu de văzut.

Plercarea a fost cam pe muchie. Nu aveam saci, dar după ce am realizat că nu o să mai găsim saci groşi anu ăsta ne-am împrumutat şi i-am comandat.

Planul era că dacă plecăm vineri până în ora 14, putem ajunge până la 22 la Curmătura. Nu am mai aşteptat să ni se livreye sacii acasă. L-am interceptat pe curier în oraş şi până la 13:30 aveam bagajele făcute şi ne-am răpăzât jos, cum zicea tataie (numai că el se răpădea după o pâine...).

Am luat taxi până la microbuz şi l-am prins când ieşea din autogară. A fost 38 de lei până la Braşov şi a avut întârziere doar 2 minute faţă de timpul afişat pe sit.

Am luat autobuzul din Braşov pe întuneric. Era plin şi am stat pe scaun cu rucsacii in braţe, striviţi şi miraţi de câte porcării putem avea la noi şi cât sunt de grele. În spate erau nişte neni beţi morţi care au cântat slujba şi alte interpretări de mare succes, până la Zărneşti.

Cred (şi crede şi Roxana) că am ajuns la Botorog pe la 20:30. Era prea cald şi ceaţă şi beznă. Roxanei îi era frică mai mult dar şi mie îmi era puţin. Urcam repede şi încercam să-mi aduc aminte Fear of the dark dar nu am trecut de refren, care s-a învechit repede şi am continuat cu tot felul de glume de căcat până sus în poieniţă, că eu nu fluier pentru urşi. Mi se pare aiurea, prefer să vorbesc tot felul de mizerii cu voce tare şi să sperii animalele cu bădărănia şi prostul meu gust.

Aş vi vrut să descriu atmosfera sinistră şi misterioasă din pădure dar nu era, nu ca "pe vremuri". Toţi copacii ăia ne dau un sentiment de ocrotire împuns doar de lumina lunii prin crengi, care e mai mult frumoasă decât sinistră.

Când puneam frontala pe copaci străluceau mii de steluţe de răşină

Am ajuns la Curmătura pe la 22, exact în grafic şi am fost întâmpinaţi cu nemeritată admiraţie de cei care erau deja pe la mese. Am halit repede ciorbă şi o bere şi ceva de la noi, ne-am dus bagajele sus şi am început să gâdilăm pisica.

După ce ne-am săturat de pisică şi mai ales ea de noi, am ieşit să facem ceva poze de noapte.

Am dormit prost pentru că era prea cald în cameră. Cineva chiar exagerase cu lemnele sau poate eram pregătiţi pentru următoarea noapte în refugiu. Dimineaţa am făcut ceva poze la răsărit şi am început să urcăm, cu planul să facem picnic mai sus.

Nu mai ţineam minte deloc traseul spre Turnul şi ne-a surprins plăcut că e destul de dificil cât să-ţi dea satisfacţie şi e vertical şi spectaculos (pentru un traseu marcat).

Bineînţeles că am făcut prea multe poze şi ne-am lungit prea mult la taclale şi deja era prea târziu dar de sus se vedea aşa frumos peste tot şi chiar nu era aşa înnorat cum ne aşteptam.

Măgura Codlei

Carlina acaulis

În faţă erau nori ameninţători dar ştiam că nu o să ningă şi Roxana era convinsă că vor pleca până ajungem la ei.

Pe Ascuţit

Mai departe, nu prea e nevoie de o descriere. Planul era să dormim la Grind. Am încercat să nu ne câcâim prea mult dar ne oprea mereu peisajul şi toate formele de artă stâncoasă din jur.

Singurele porţiuni mai dificile, din cauză că era un strat foarte subţire de gheaţă şi aveam rucsaci foarte grei, au fost undeva între Ţimbalul Mic şi Vlăduşca şi apoi între Vlăduşca şi Sbirii.

Ne întreceam cu apusul să ajungem La Om şi norii au fugit din faţa noastră şi s-au oprit undeva spre Ascuţit. Apusul a fost epic dar incredibil de rapid. Abia ce am făcut câteva poze că soarele s-a şi ascuns de tot, luând cu el şi perdeaua roz pe care o aruncase peste nori.

La Om

În faţă, în Şaua Grind se vedea pensiunea la care aveam rezervare noaptea asta. Ne-am bucurat că nu am ajuns acolo pe beznă. Erau ceva gunoaie înăuntru, ca să nu crezi că ai trecut graniţa în altă ţară. Am luat ceva zăpadă duintr-un vâlcel, că stăteam prost cu apa şi ne-am retras la cazare. Cineva abandonase un sac de dormit RCO şi un izopren foarte subţire în refugiu.

După ce am mâncat, ne-am aşezat pe placa metalică a refugiului şi am pus ceva pietre pe primus să avem sobă a venit un grup de 3, care cu o noapte înainte au dormit ăn cortul roşu din faţa cabanei Curmătura. Am pălăvrăgit ceva şi, după ce ne-am hotărât că nu e timp să continuăm  creasta din cauza drumului foarte lung înapoi ne-am culcat. Nu înainte să ies să fac poze la cer.

Am dormit cam prost. Vântul şuiera de parcă voia să rupă refugiul şi orice atingea nenorocita de placă metalică făcea condens şi se uda, aşa că ne trezeam des de grija să nu ieşim de pe izopren.

Dimineaţa soarele a răsărit glorios peste Bucegi, iar pe cealaltă parte a crestei se vedeau Iezer şi Păpuşa acoperiţi cu aur.

Aşa frumos era că ne-am hotărât să facem totuşi creasta şi vedem noi cum ajungem acasă. Din păcate era deja 11 până am plecat la drum.

De data asta am văzut şi caprele care lăsaseră urme în faţa noastră cu o zi înainte.

Spectacolul de petre extravagante a continuat până la sfârşitul crestei şi cel mai mult ne-a plăcut că pe alocuri partea vestică era puternic surplombată şi simţeam că mertgem suspendaţi în aer. Sudica a fost la fel de frumoasă ca nordica.

După fix 3 ore am ajuns la Şaua Funduri şi a început aventura ajunsului acasă. Am trăit o tragedie văzând prăpădul şi genocidul de copaci de la Table, dar nu am pus poze aici, ca să nu mă deprim peste ani...

Am ajuns prea târziu în Zărneşti, cu picioarele zdrelite de drum. Cineva foarte amabil ne-a dus cu maşina în Braşov fără să vrea să accepte bani.

Microbuzul a fost la 22:30 şi mult prea plin. Nesimţiţii de la firmă nu au un plan pentru când e multă lume. Dacă vrea să te ia şoferrul în picioare ajungi acasă, că CFR a lăsat incredibil de puţine trenuri, pentru că oficial nu merge nimeni cu ele.

Per total a fost una din cele mai frumoase călătorii din viaţa noastră şi abia aşteptăm să ne întoarcem în Crai.