DRUMURI MITICE SI MORITICE

m-am intors! dupa ce am umblat prin locuri de legenda. voi stiti ca eu am un nas de lup si niste urechi de lup si niste ochi de vultur si am mirosit urmele lui harap-alb si am vazut oase de smei infipte in varfuri ascutite de munti si am auzit cand mi-a soptit un fluture care mi s-a asezat pe frunte intr-o zi ca am ajuns und trebuie.
dragii mei am parasit realitatea doua saptamani si nu va mint cand spun ca am pasit pe pamanturi de legenda sus in nord unde trec muntii granita cu rusii (a se citi ucrainieni).

incep cu a fost odata.


a fost odata un taram de basm si inca este, nu stim pentru cat timp pentru ca se taie copaci si se cauta petrol dar astea sunt griji d-ale oamenilor acum. acum veti citi despre basmuri cu taramuri mitice si mioritice.
acolo sunt si locuri cunoscute si batute de picior de venetic, cum sunt muntii vulcanici ai gutinului care stau cu creasta cocosului pe sus, mandri in fata vizitatorilor. am fost si acolo si am umblat descult pe stanci si am sorbit esenta de urs din miile de afine care binecuvantau tot locul.

dar sa incep cu inceputul. la inceput am fost in cetatea devei unde vipere pandesc la tot pasul cazute din capul taiat al medusei. am admirat ruinele si am baut o bere cu roxana jos la o carciuma mica. mirosea a inceput de calatorie. de ce am fost in deva intai ca sa ajung apoi in maramures? asta nu e eloc important, ci face totul mai interesant. de asemenea motivul pentru care am ajuns mai apoi in simeria e la fel de neimportant. simeria e un loc mic dar au ceva special acolo, un arboretum genial cu tot felu de copaci mirfici si iazuri cu nuferi roz si cu nuferi de piatra, unde se unduie frumos serpi de gradina.

am terminat ce aveam de facut pe la simeria si am luat un tren spre cluj. am vazut apusul din tren - si ce apus era!
am ajuns in cluj noaptea. a doua zi ne-am chinuit sa gasim o harta muntilor maramauresului dar nu exista nicaieri, cu toate ca e plin de magazine de munte in cluj. nici in bucuresti nu era asa ceva nicaieri, am auzit ca nici la facultatea de geografie nu ar fi niciuna decenta, singurele mai detaliate fiind alea militare. era clar deja ca ne astepta ceva neasteptat.
am luat un autobuz spre vadul izei (on sat/orasel lipit de sighetu marmatiei). a fost good feeling de la inceput, din tonul lent, ardelenesc al soferului caruia ii placea asa mult sa zica la microfon paauza cinci miinuuche! pe masura ce ne apropiam se transforma pamantul in jurul nostru: era un verde asa verde cum nu am vazut niciodata si era plin de capite, unele conice, altele lungi si subtiri, ca niste ziduri de fan. eraminconjurati din toate partile de dealuri moi, unele galbene altele de un verde stralucitor.

am ajuns la pensiune. da stiu ce o sa spuna unii: haha andrei, stai la pensiune mai mult de 2 zile.
eh, oameni buni, asa am fost siliti pentru ca, vedeti voi, asta nu a fost o calatorie de vacanta, ci una in care am insotit-o pe roxana care insotea pe cineva cu serviciul.
asa ca am fost convins sa las cortul acasa, fapt pe care il voi regreta mai tarziu.
prima etapa a odiseei noastre a fost in zona vadu izei - sighetu marmatiei, o zona cu adevarat mioritica, dar si mitica in acelasi timp (pentru cei veniti din exterior) pentru ca nu e deloc romania. in afara de faptul ca se vorbeste romana nu iti aduce mare lucru aminte de tara (aici considerand ca vii din bucuresti si nu ai avut mare contact cu ardealul). locuri noi, oameni noi.

am umblat o saptamana pe muntisorii mici de langa sighet si prin gutin. langa sighet exista o zona muntoasa putin inalta care incepe de sus din cartierul iapa si culmina cu varful tiganu, pe care nu am avut placerea sa ajung. daca urci de la iapa ajungi la un moment dat pe o platforma, ca un fel de podis din care pleaca abrupt stancile tiganului. acolo sunt multew drumuri si intortocheate si e usor sa pierzi marcajul, dar e de preferat sa o faci, caci, mergand numai pe marcaj ai putea pierde mai mult de jumate din ce e de vazut. sunt coaste line, pline de iarburi de tot felul, unele cosite, altele lasate salbatice, dar tot locul e de o frumusete ireala. arata ca o pictura. cerul e perfect albastru, verdele ierbii e perfect verde, fanul are o culoare perfecta de fan si norii sunt atat de pufosi incat par facuti din vata de zahar.

prima lectie care o inveti acolo pe muntele ala mic e: fa-ti o bota! in locuri asa de mioritice ar fi si absurd sa lipseasca tocmai mioarele. eh, dar mioara e un animal delicat si fragil si pe acolo noaptea umbla ursi si lupi, asa ca e nevoie de caini mari si lanosi care sa le apere.
am invatat foarte repede sa invart bota si sa strig du-te la oi maaaa!
e surprinzator in locul ala cat de draguti sunt oamenii, mai ales cei care aleg sa-si petreaca mare parte din timp sus pe munte, cu oile. am cunoscut acolo pe ciobanii din familia pop (pop ii cheama pe o treime din maramureseni :)) care ne-au dat mancare si ne-au invitat la ei la anul. avem de gand sa le onoram invitatia. ceilalti ciobani ai lui pop din partea cealalta a dealului (baza muntelui) ne-au lasat sa dormim in casuta lor din apropierea stanii si ne-au dat sa mancam. dupa ce ca e asa frumos acolo mai e si lumea prietenoasa.
a doilea loc in care am fost in calatoria asta a fost gutinul, invartindu-ne si pe acolo in doua randuri.
cum ajungi din loc in loc?
daca esti conservator poti astepta autobuzul, mai distractiv e insa cu autostopul in zona aia. cunosti atatia oameni intersanti! sa nu mai spunem ca jumate din cei care te iau se supara daca vrei sa le dai bani si opresc sa te ia si aia cu mertane, beemveuri si craislaruri care ar stramba nasul in alte locuri, chiar si la vazul a trei tineri, vizibil turisti, imbracati in echipament montan si fara aspect de hoti sau violatori (mai ales ca 2 dintre tineri sunt fete)
muntele gutin, cu toate ca nu e inalt e foarte frumos, are crestele vulcanice curajoase si cu forme de parca ar fi desenate pentru batalia finala dintre pintea si urmaritorii lui, hadele slugi ale boierilor hapsani. de asemenea e plin de afine. nu am vazut atatea afine in viata mea si aveam si eu si rox buzele, dintii si limba mov si inimile cat o tava de placinta (cu afine) de placere.
a doua oara cand am fost pe gutin ne-a dus salvamontul cu masina (in cos) pana la baza crestei cocosului, doar asa ca ne-au intalnit acolo. atunci ne-a prins ploaia in varful muntelui si am mers printr-o padurice de ienupar care ne-a inmuiat total pantalonii, toata apa scurgandu-se in bocanci pe sus. 3 zile mai tarziu, bocancii nostri impermeabili erau inca uzi(a intrat o gramada de apa pe sus si nu avea cum sa se evapore).
era frumos acolo cum se pastra farmecul locului cu toate ca aumea crede ca a avansat si ca masina e o chestie buna la casa omului. intr-o seara, cand ne aducea un om cu masina din gutin am vazut cum se intorceau oamenii cu animalele de la pascut. ce cai frumosi si ce vaci superbe si ce bivoli fiorosi aveau si cum se plimbau ei fara frica pe strada si astepta calma toata lumea cu masinile (nu ca in bucuresti unde nu ai voie sa treci nici pe trecere).
daca nu ai fost acolo te impresioneaza mult portile mari si vechi de lemn sculptat si copacii cu oale si gardurile din nuiele de salcie.
Pe Gutin nu a fost o urcare grea, nici mare si totusi a fost asa frumos. L-am coborat desculti prima data si a fost genial! ma simteam ca un om puternic primitiv si liber si nicio piatra nu m-a convins sa-mi pun sandalele la loc pana la baza muntelui, nici pe rox.
am fost si la sapanta la cimitirul vesel care era asa frumos si tragic dar intr-un fel deloc jalnic, ci inspira respect, pentru cel mai batran dansator, pentru bunicile iubite, pentru barbatii petrecareti, padurarii mandri, soldatii care se uita si acum drepti la tine, copiii care au plecat prea devreme...
Dupa ce ne-am terminat trebile prin gutin a fost vremea sa mergem prin Parcul Natural Muntii Maramuresului. Fetele aveau nevoie sa gaseasca o zona de pajiste alpina cat mai mare asa ca am ales potcoava formata din Rapa, Pop Ivan si Serban. Singura harta a fost o poza din avion pe care domnul Ionel Pop de la parc ne-a desenat cu pixul traseul.Ne-au dat saci de dormit grosi si un cort de 3 persoane destul de greu si ne-au dus cu masina pana la cabana Paltin, atunci abandonata. Deja ne simteam temerari. Am pus cortul langa o stana si surprinzator nu ne-au atacat cainii. Cand sa punem cortul ne-am dat seama ca nu primisem si cuie asa ca a trebuit sa facem unele din crengi de brad.
In seara aia ne-am scufundat cel mai adanc in atmosfera mioritica: am fost rugati de ciobani sa ajutam la manatul oilor la muls. Eram pana la glezne in balegar in sandale, cu bocancii uzi fleasca la cort. A fost genial.
A doua zi am strans cortul si am inceput urcarea. Ne-au spus de la parc sa lasam cortul jos dar stiam ca o sa dureze mult cu treaba fetelor si o sa trebuiasca sa dormim pe sus asa ca l-am luat. Pe Pop Ivan nu e traseu, decat poteci facute de ciobani si oi, inselatoare. Dupa ce ne-am ratacit o vreme am invatat sa stam in reteaua de campii care ducea spre varfuri. E un urcus pe branci acolo, fara serpentine. Trebuie sa-ti castigi dreptul de a fi acolo urcand de-a dreptul, la peste 30 de grade la umbra atunci, si nu prea era umbra. Dupa cateva ore de urcat si inca o disputa cu niste caini am ajuns in culmea plaiului, care e o campie alpina mare ce merge spre Rapa si Pop Ivan. Ne-a prins seara si am vazut unul din cele mai frumoase apusuri, am pus tabara in saua de dupa rapa. Locurile alea sunt magice asta e clar si stabilit, dar parca nu te astepti la atatea: in seara aia era ploaie de stele! Si am stat cu Rox afara si am inghetat cautand comete si Doamne a fost frumos!Am facut supa la cort si cus-cus si ne-am culcat.
A doua zi am mers pe granita pana la Serban si am coborat, prin arsita.
Asta a fost sfarsitul calatoriei noastre magice prin Maramures.
Sigur ne vom intoarce pentru ca ne cheama cu albastru adanc de cer si de sapanta, cu alune si afine cum numai in rai ar putea fi, cu caini mai albi si pufosi ca norii, cu ciobani primitori, oameni buni, haiduci smei si harapi albi uitati de mult. Sunt toti acolo, vii si frumosi.