miercuri, 30 martie 2016

Maroc 6: Grand Atlas și Gorges du Ziz

Speram să ne trezească soarele, dar dimineaţa asta e jalnică. E frig şi ceaţă şi burniţează. Reuşesc să văd pe net că pe cealaltă parte a Atlasului e soare. Oare?
Avem de urcat vreo 500 de metri, de la 1450 la 1900, apoi urmează o vale uriaşă prin care trecem Atlasul Mare, care ar trebui să fie însorită, dar la ce ceaţa de afară, Rox nu mă crede. Îi spun că e un mare front de aer rece care a rămas blocat în area depresiune înaltă dintre Atlaşi şi nu are destulă energie să traverseze, dar când eşti ud şi ţi-e frig e greu să-ţi imaginezi evoluţia frontului atmosferic.
Ne depăşesc rar maşini. Oprim să bem apă şi apare de nicăieri o femeie care ne cere de mâncare. Îi dăm o conservă de peşte şi un măr. Urcarea lină se transformă în serpentine abrupte. Sigur priveliştea ar fi genială dacă am vedea ceva. Aproape de vârf, din ceaţa groasă apare un alt biciclist. E un francez îmbrăcat subţire. ne zice că vine de la soare şi nu înţelege de ce e aşa frig şi ceaţă şi ud aici, acum 5 minute se cocea. În vârful urcării norii se termină ca un perete. Se vede partea superioară a frontului, ca un lichid gri ce vine şi se retrage în valuri mici. E soare orbitor şi ne încălzim imediat. Renunţăm repede la straturile de ploaie şi frig. Ieşim pe dreapta în pietre şi facem un picnic admirând copacii bătrâni, bătuţi de vreme, care cresc rar dintre pietre.
drumul coboară puţin şi continuă drept pe platou. Între două culmi ale Atlasului Mare e o vale gigantică aridă. Vedem din când în când oameni cu capre sau măgăruşi mici şi slabi.
Urmează o porţiune perfect dreaptă şi nesfârşită de drum. Rar vedem câte o casbah abandonată sau un sat prăfuit. Platoul e un mare deşert pietros.
Până acum am avut o experienţă foarte faină cu poporul marocan. S-a întâmplat des să ne claxoneze camioane doar ca să ne salute un nene jumate ieşit pe geam care strigă Bon route! Totuşi acum ne depăşeşte un mercedes alb foarte luxos, care trage pe dreapta mai departe puţin. Din el ies patru arabi la vreo 30 de ani, în jalabe noi şi curate, care, cu faţa la noi încep să se pişe râzând. Se urcă apoi în maşină, ne depăşeşc şi nu mai auzim de ei.
Ajungem pe cursul râului Ziz, pe care îl vom urma în următoarele trei zile. Face nişte văi foarte frumoase printre culmile pietroase pe care le erodează. Câteva curbe şi casbale mai încolo ne întâlnim cu Hakim. E pe o bicicletă full-suspension adusă de nişte prieteni care muncesc în Spania. Stă în Rich şi vine cu noi. vrea să rămânem la el peste noapte, dar noi vrem să ajungem mai departe, că e încă devreme. Ne face cinste cu un ceai, apoi mergem pe un drum de pământ în Rich, unde ne ajută să ne luăm mâncare de la piaţă, apoi ne face cinste cu o supă, de la un restaurănţel unde lucrează un prieten. Până la urmă cedăm ospitalităţii şi mergem la el acasă unde-i cunoaştem familia. Sunt foarte de treabă. Ne pun la masă și ne dau cous-cous și o salată foarte bună. Hakim e fratele cel mai mare şi are grijă de toţi. Lucrează la o fermă de fructe. E un tip inteligent şi iubeşte bicicletele. Stăm mult de vorbă. Ne lasă să dormim în camera de oaspeţi.
Dimineaţă privim răsăritul de pe acoperişul lui Hakim şi ne îndreptăm spre ieşirea din Rich. Hakim ne conduce până la marea poartă unde ne luăm rămas bun. Ne-a dat cadou o cămilă din frunze de palmier.
Traficul e destul de slab în porțiunea asta, spre fericirea noastră, iar terenul a devenit destul de plat. Gata cu marile urcări. Urmărim cursul Ziz-ului spre deșert. După ce trecem prin câteva sătuțe ajungem la o stațiune termală, de unde încep cheile. Suntem întâmpinați de un copil care vine repede pe o bicicletă jerpelită. Are cămile de palmier de vânzare și nu rezistăm să nu luăm ceva de la el, dar nu avem bani mici. Îi dăm bomboane și mâncare la schimb și pare mulțumit. La ieșirea din stațiune luăm micul dejun pe pietre. Am fost avertizați că Gorges du Ziz sunt frumoase, dar nu ne așteptam la așa o grandoare. Ziz-ul a format un canion uriaș din stânci roșii friabile cu forme extravagante, totul stropit cu verdele plantelor. Trecem printr-un tunel săpat într-o mare stâncă, ce ne dă ceva emoții că are doar o bandă și nu am vrea să dăm de un autocar în el. Sunt destule autocare cu turiști care opresc la locurile de belvedere, unde sunt așteptate de vânzătorii de cămile de palmier. Oprim să facem poze și apare un tip cu cămile. E foarte jovial, dar deja ne ajung cele 2 cămile. Ne place și ne dă una cadou, Facem poze cu el și îi dăm o banană. Mergem extrem de încet pentru că oprim mereu să facem poze. La altă oprire apare alt tip care ne invită la un ceai. Urcăm peste marginea drumului. Are un mic foc și un perete mic de pietre ca paravan. Are un ibric negru de fum, dar frumos, o punguță cu ceai și una cu zahăr. Adună și niște cimbrișor ce crește pe pietre și facem ceai la micul foc. Ne spune că stă într-un sat în apropiere și stă toată ziua pe marginea drumului și citește și face cămile, din care scoate destui bani de la turiști. E foarte prietenos și relaxat. O învață pe Roxana să împletească o cămilă și ne face cadou o capră împletită.
Coborâm lin spre fundul văii unde e plin de curmali și vechi sate, majoritatea abandonate. După ce traversăm râul urmează o mare urcare. Ne chinuim dar ajungem din urmă și depășim un camion foarte vechi, cred că din anii 50, care probabil se oprise să se răcească. Îl vedeam din depărtare cât fum scoate și ne era oroare să nu ajungem prea aproape de el.
Aerul e greu de ceață, care se întețește pe măsură ce ne apropiem de Lacul de baraj Hassan Addakhil.
În apropiere de Rachidia, la o oprire ne ajunge din urmă vechiul camion. Se opresc și ne întreabă dacă vrem să ne ducă cu camionul în oraș. Alți oameni primitori.
În Rachidia găsim cel mai bun suc de până acum, de trestie de zahăr stoarsă în fața ta la o presă electrică. Un om despică trestia și înfige jumate de lămâie în ea, iar apoi bagă tot în marele storcător, care produce cel mai fain energizant din lume. La supermarket ne cer bani să lăsăm bicicletele în parcarea păzită. Pentru mașini era gratis...
E deja seară și mai sunt vreo 12 km până la Meski, unde e următorul camping. Ne prinde noaptea pe drum, dar drumul e lat și nu e prea mult trafic. Intrăm pe întuneric în camping și suntem întâmpinați de un oma care ne poftește la un ceai în magazinul lui de suveniruri. După ce punem cortul stăm la taclale cu el până târziu. E venit din Mali și știe bine engleza.
La camping e plin de rulote, iar suntem singurii cu biciclete.
Dimineața în Midelt

Încă nu credea că o sa fie soare

Am lăsat peretele de nori în spate

Cam așa s-a terminat cu norii



Sir Dave spunea: To live here is to take a very long time to die.





Între culmi



Călători ciudați


Curbe și măgăruș

O casbah




Aici ne-am întâlnit cu Hakim



La ceai

Porțile din Rich

Cimitir

Vânzătorul de cămile

Gorges du Ziz







Tunelul




Al doilea vânzător de cămile



La un ceai