sâmbătă, 29 octombrie 2011

Toamna tehnicolorata




























miercuri, 26 octombrie 2011

Erfurt si Weimar - 22 oct 2011

Sâmbătă dimineaţa am plecat spre Jena pe un frig de-ţi îngheţa inima. Ce rău mi-a părut că am lăsat ghetele acasă.



 În Jena aceeaşi poveste, numai că mai frig. Am pierdut trenul că nu aveam bani mici să bag în aparat si m-am dus să beau o cafea şi să fac rost de destui mărunţi.


Am ajuns in Erfurt cu soarele, dar era aşa frig că nu mi-am mai simţit degetele la picioare.
Mai departe un oraş impecabil cu o catedrală uriaşă (făcută frumos când încă era decent să faci aşa ceva), multe clădiri incredibil de frumoase şi străzi înguste pe care coexistau oameni, maşini, tramvaie şi biciclete.











După ce am încercuit catedrala am urcat pe un deal din apropiere unde e o cetate...














Apoi am coborât pe străzi unde am făcut poze la clădiri.




























Am plecat apoi pe bicicleta spre Jena



o gustare gratis pe marginea drumului. era plin peste tot de meri




Am ajuns în Weimar, care e în drum.










De aici a urmat un drum de 15 km până în Jena. După vreo 5 km drumul începe să urce. Imediat se pierde pista de biciclete şi se continuă pe un drum cu 2 benzi şi serpentine care are limită de viteză 80!!!
Am zis că aştia sunt nebuni. Deja mă vedeam lovit de maşină. M-au depăşit ceva maşini dar niciuna cu 80. În curbe stăteau în spatele meu. Nu m-a claxonat nimeni. După vreo 10 km drumul s-a despărţit iar şi pista de biciclete a continuat într-o pădure, apoi separat după parapetul drumului. Am coborât vreo 3 km fără sa dau deloc la pedale :)