luni, 17 octombrie 2011

Valea Galbinele - BMC - Valea Alba, 15 sept 2011

Am plecat tot cu microbuzul de 5:15, asa cum vom face mereu de acum, cel putin cat nu e zapada pe jos.
Am ajuns in Busteni cand bucegii erau poleiti cu aur de soarele care rasare si Musat se chinuia si acum sa arunce o grenada pana in varf...


Pe pisi tot nu o adoptase nimeni...


La Caminul Alpin un motan care voia putina afectiune si a primit.



In timp ce urcam spre padure, un baiat coboara dintr-o masina si prinde viteza in sus. Tocmai cand ne gandeam 'ce rapid e tipu asta' se opreste in dreptul nostru si zice 'ce bine ca v-am intalnit, chiar nu voiam sa urc singur sa ma intalnesc cu ursul', lucru care ni s-a parut foarte logic, din moment ce trebuia sa trecem pe langa Masuratoarea Ursilor.


Am trecut pe langa piatra cu toate placile comemorative si ni se sculase parul de emotie. Pentru noi ala e un loc sfant. Sa vezi numele atator oameni care nu au vrut decat sa fie acolo unde e frumos e foarte emotionant.
Apoi am intrat pentru prima oara pa Valea Costilei si am trecut prima oara pe la Refugiul Costila, unde ne-am simtit ca niste straini. Am mancat niste sandwichuri si niste struguri si am continuat in sus.



Creasta Costila - Galbenele
Trebuia sa trecem peste capatul crestei Costila-Galbenele si sa intram in Valea Galbenele. Am urcat pe o potecuta prin spatele Tancului ascutit si apoi am coborat in vale, pe la niste lanturi.


Poteca ce intra in vale si urmele caderii de pietre din 2008


Valea e denumita Galbinele, nu dupa galbenele ci dupa galbinelul de munte, Doronicum carpaticum (acum astept sa vad cum intervine Roxana).

Noi am vazut doar vreo doua galbinele, dar in schimb am vazut alte asteraceae cunoscute din plin:

Flori de colt in samanta
 Si niste ciuoerci interesante


Nu am putut sa tinem evidenta saritorilor pentru ca, spre deosebire de V. Seaca a Caraimanului, Galbinele e asa usoara incat nu ai impresia ca ar fi clasificate drept saritori sensu stricto :) (cel putin nu de Cristea sau Kargel).

Cred ca prima saritoare

Avea si un piton de rapel sus
 Doar una din saritori parea mai ciudata, dar defapt am trecut in vreo 3 pasi peste ea si nici nu stiam cum am ajuns sus. am asigurat pe Rox la un mare bolovan cu un anneau si a venit si ea.

Cred ca a doua saritoare
 Mai sus se largea valea si nu mai stiam exact care e firul principal, asa ca am luat-o  dupa ureche.


Am intrat si in a treia saritoare, care parea elementara dar un bolovan din capat m-a facut sa ma cam tarai pe ea. Bine ca nu m-a vazut nimeni :)


Pana sa ajungem la Hotel ne-a ajuns ceata din urma.


Hotel Galbinele

Peretele Galbinele
Am luat masa la Hotel si ne-am zgait prin ceata la Perete si la Hornul Coamei.

Roxana rezervase o masa cu priveliste

Inceputul Hornului Coamei
Cu greu ne-am miscat cururile iar in sus. Era devreme. Am urcat putin si am dat de un grup care spuneau ca urcasera pe Scorusi si ne intrebau in ce vale sunt. Defapt, vorbind seara cu Viorica, am aflat ca ei probabil au gresit intrarea si au urcat pe Valea Coltilor, care i-a scos deasupra Hotelului , dupa confluenta principalului cu secundarul Galbinelelor.


Am urcat impreuna pana in Strunga Galbinele si de acolo le-am aratat iesirea din firul Vaii Scorusilor spre Brana Mare.


Iesirea spe versantul Scorusilor

 Noi, dupa ce ne-am zgait la Colti putin si am decis sa mergen putin si pe firul scorusilor, sa vedem cum e. Am dat de niste saritori foarte frumoase si intersante.




La a doua saritoare cu fereastra a trebuit sa ma intind destul de mult sa iau o priza super solida. Am avertizat-o pe Roxana care a ras de mine. Am asteptat-o la capat. Exact cand sa faca trecerea peste buza, i-a scapat mana de pe priza si s-a dus pe spate, noroc ca am prins-o.


Eram deja degerati si ne-am hotarat sa iesim pe versant, la soare.



Am iesit in sfarsit in BMC si am intrebat niste oameni care tocmai veneau din creasta Costila-Galbinele de intrarea de pe BMC in Valea Alba. Ne-au spus ca e ok. Aveam de ales ori asta ori Brana Aeriana, pentru care nu aveam descrierea si nu o mai facusem niciodata. Am ales BMC.




Am ajuns in sfarsit la portiunea pe care nu mai fusesem niciodata, dincolo de Hornul lui Gelepeanu. Oare Gelepeanu o fi acelasi cu Jnepeanu, fiul lui Genepin?

A fost cuminte si nu a dat cu pietre

Grohotisul din Blidul uriasilor, despre care auzisem de rau
 Trecerea prin Blidul Uriasilor a fost elementara, dar conditiile meteo erau perfecte. Pe ploaie mi-as face griji.



A urmat portiunea de sub surplomba, foarte usoara si frumoasa, ca un fel de balcon, plina de flori de colt.


Roxana iubeste florile de colt


 Am mai trecut printr-un circ, care pastra urmele curgerii apei si a urmat intrarea in Valea Alba, care se face sub punctul de confluenta cu Brana Vaii Albe, deasupra saritorii mari.



Am coborat Carnul pe partea 'mai usoara', care la coborare cel putin a parut inutil de lunga si foarte anevoioasa.



Inca un manunchi de flori de colt
 Pe Valea Alba Roxana si-a scrantit glezna, dar nu foarte rau.
La iesire ne-au intampinat niste capre care au stat mult cu ochii pe noi.



si o ciuoperca ciudata
La coborare ne-am intalnit cu Octavian si Viorica, ce se intorceau cu muulta lume de pe munte.