miercuri, 23 martie 2016

Maroc 5: Atlas Moyen

Abia dimineața am văzut campingul. Era superb! Era plin de pomi înfloriți, aveau și rațe, era și un spațiu acoperit pentru luat masa și gătit. Camping Amazigh (berber) era chiar amazing!
Am strâns și am pornit spre Azrou. Azi e ziua cea mare, când vom vedea maimuțele.
Azrou e mic și cochet. Am cumpărat ceva provizii și am găsit o cafenea foarte drăguță, decorată cu o uriașă Wisteria floribunda. După cafea am început să urcăm. Drumul era destul de puțin circulat, iar pe măsură ce urcam se făcea din ce în ce mai ceață. Am urcat încet și era un om al străzii care urca foarte repede pe jos. Cu greu l-am lăsat în urmă.
De-odată, în ceața groasă le-am văzut: maimuțele. Am scos smochinele uscate și am început să facem și noi poze cu maimuța. Atât timp cât le mituiam cu mâncare nu le deranja. Acolo era locul unde se oprea toată lumea și se adunau și maimuțele la pomană. Opreau mașini și autocare, dar noi eram singurii bicicliști. Ultimul biciclist întâlnit a fost un elvețian în Chefchaouen. Ne desprindem cu greu de maimuțe și reluăm urcarea. Am găsit niște bani pe stradă, care ne ajung exact pentru câte un pahar de suc de portocale la următorul popas. Sunt niște oameni cu căluți, care îmbie turiștii la o plimbare. Încercăm în zadar să le spunem că nu vrem să călărim, că vrem doar să le facem poze lor și cailor, că ne plac caii, că nu scăpăm până nu face Rox o poză pe cal. În general marocanii au fost fermecați de Rox. Nu cred că erau obișnuiți cu tipe care să traverseze țara pe bicicletă.
Continuăm și ceața se transformă în pahar cu lapte. La cel mai înalt punct din zona asta, Jbel Habri, abia vedem clădirea de peste drum de noi. Apare poliția și oprește traficul. Ne mai scade teama de a fi spulberați de un camion. Suntem uzi dar gecile țin perfect la apă. La coborâre ceața se ridică și începe o ploaie măruntă, de care scăpăm abia în Timahdite, primul orășel. Mâncăm într-un ochi de soare, înconjurați din toate părțile de nori. Suntem fix în centrul frontului, care, din fericire, merge în aceeași direcție cu noi. După ezitări și discuții începem iar urcarea, foarte lină. Trecem prin niște chei largi și foarte frumoase, unde un om cu niște vaci ne arată un izvor uriaș. Cheile sunt traversate de un râu, care, mai sus circulă printr-un microcanion stâncos, înalt de vreo 2 metri. Peisajul e pustiu și spectaculos. Vârfurile din jur sunt acoperite de tufe. Stăm foarte mult la poze și seara și frigul ne gonesc la urcare. Am pe hartă un camping, Col de Zade. Mergem prin crepuscul și dăm de ciobani și clădiri abandonate și târziu de camping, care e defapt hotel. Ne întâmpină un băiat foarte voios. Întrebăm dacă putem pune cortul în curte și ni se spune că au 10 camere libere, dar e gratis să punem cortul în curte. Se oferă să ne aducă și pătură de pus sub cort, refuzăm politicos și ne hotărâm să comandăm de mâncare, dacă nu plătim cazare. Sala de mese e frumoasă, decorată cu carpete pe pereți. Așteptăm vreo ora jumate după tajin, timp în care, o pisică aduce un șoarece și îl mănâncă la noi sub masă. Bem ceai și mâncăm tajinul. Pare să fim singurii oaspeți.
A doua zi dimineață vedem că hotelul e defapt e parțial abandonat, cu multe camere delapidate. Poarta e încuiată și trebuie să o escaladăm, împreună cu alte două femei care stătuseră și ele peste noapte și acum fac autostopul.
E foarte frig. Vârfurile din jur încă au zăpadă. Înfofoliți, trecem de cel mai înalt punct al călătoriei, 2100 de metri. La coborâre vedem vechi forturi abandonate și doi cedri uriași, cu care ne facem poză. Înaintăm vertiginos și peisajul devine din ce în ce mai arid. Ne propunem să trecem de Midelt până seara.
Peisajul devine plat. Drumul e perfect drept și mărginit de un șes pietros cu tufe. Ne oprim să mâncăm. De nicăieri apare un copil cu niște capre. Ne întreabă dacă îi putem încărca un mic ipod, dar nu avem cu ce. Nu avem nici căști să-i dăm. Nu știu de ce am plecat. Am regretat amândoi foarte mult că nu am rămas să împărțim mâncarea cu el.
Relieful e ciudat. Sunt stânci mari nisipoase erodate și drumul taie ridicăturile platoului pietros. Ne apropiem de Midelt și vedem în depărtare coama înzăpezită a Atlasului Mare.
Intrăm pe ocolit în Midelt ca să vedem Medina veche. Un nene cu Logan oprește să ne întrebe dacă nu vrem camping, dar e abia 14 și spunem că mergem spre Atlas.
La ieșirea din Midelt începe să plouă. În timp ce discutăm dacă merită să continuăm suntem poftiți să ne adăpostim la o pensiune mare și foarte luxoasă, care seamănă cu o casbah.
Se oprește ploaia și ne hotărâm să găsim campingul. Abia trecem strada și o grindină groaznică ne obligă să ne refugiem într-un magazin de fosile, unde suntem blocați vreo 3 ore, timp în care luăm o grămadă de suveniruri și ajutăm băiatul de acolo să mai scoată apa care ne inundă. E seară când se mai domolește ploaia. Băiatul de la magazinul de fosile ne explică cum să găsim campingul. Dăm de nenea cu loganul care ne întâmpină râzând și ne ajută să găsim cel mai puțin inundat loc. În fața noastră trage cea mai mare rulotă pe care am văzut-o vreodată. Din spate se deschide o trapă și coboară un Peugeot 106. E un cuplu francez la pensie, au venit cu autocarul lor să se afișeze în sărăcia marocană și te miri de ce mai e prăpastia asta între est și vest. E amuzant cum e plin în Maroc de rulote din Olanda, Germania și Franța și noi românii suntem pe bicicletă.
În fața noastră Atlașii sunt complet albi. A nins și acum se lasă noaptea.

Amazing Amazigh was amazing

Azrou

Cafeneaua din Azrou

În ceaţă






Dii căluţ

Pădurea de cedri

Jabel Habri în cana cu lapte




Sătuţ

Cheile frumoase



Iyvor









Hotel Col du Zade

În vârful Atlasului Mijlociu



Cedru legendar


Încărcătură sigură















Atlasul Mare

Medina din Midelt


Grindină