vineri, 10 mai 2013

Printre vii, livezi şi statui în Subcarpaţii de curbură

Ne ardeau tălpile de o tură de weekend. Primăvara e perfectă pentru bicicletă: nu e nici prea frig, nici prea cald, soarele încă nu are puterea din august, iar la munte e încă zăpadă. Roxana voia de ceva timp să vadă Piatra Tohani, iar pe mine mă fascina tare pădurea mare dintre Tohani şi râul Buzău, aşa că le-am combinat într-o tură cu de toate.

Traseul:


Bike route 2066897 - powered by Bikemap 

Am luat un tren foarte devreme, pe la 5 dimineaţa, şi am ajuns la Mizil pe la 7 şi ceva. Am început să urcăm pe drumul vinului spre Tohani. Drumul e foarte drept şi se vede foarte frumos până în Tohani. Aerul era curat, drumul puţin circulat de maşini grăbite şi cuprins de agitaţia de primăvară de la ţară. În sate şi pe coastele dealurilor era plin de pomi înfloriţi şi toată atmosfera asta de basm avea coloana sonoră a mii de păsări care cântă disperate. Toată natura îşi pusese în cap să şi-o tragă: şi copacii şi insectele şi mai ales păsările. Au început viile şi cramele, care sunt închise în weekend că na, omu vine la turism mai mult marţi dimineaţa, dar nu am disperat; ştiam că o să găsim vin la cineva acasă. Am ajuns repede la carieră. Roxana s-a dus pe deal să se uite după flori în timp ce eu am rămas să caut fosile. Calcarele carierei sunt pline cu scoici fosilizate, unele aşa bine că se văd locurile de inserţie ale muşchilor şi mantalei. După ce am cercetat fascinaţi stratele de piatră fosiliferă am luat vreo 2 pietre cu noi şi am Continuat urcarea spre Jugureni. Pe drum am găsit o pajişte plină de ruşcuţe de primăvară (Adonis vernalis) şi ne-am oprit la poze. A trecut pe lângă noi un grup lăbărţat şi mare de rutieri cu care ne-am salutat şi ne-am făcut cu mâna.
Imediat ce am trecut de Jugureni am ieşit de pe asfalt, pe un drum de pământ foarte denivelat şi extrem de frumos, care urma să ne ducă exact pe culmea dealului. În spate se vedea Jugureni, iar în depărtare se vedea releul de la 720m. Pornisem de la vreo 140m din Mizil şi acum eram la 520m. Urcarea a fost ok până pe culme, cu treceri spectaculoase peste stânci şi cu peisaje superbe spre vale. Am trecut la nord de stâncile care mărginesc culmea şi am continuat prin pădure. După vreo 2 urcări abrupte prin bolovani am ieşit printre 2 stânci mari exact pe culme. A fost o mişcare cam prost inspirată pentru că am nimerit în satul Proşca, plin de bălţi cu nămol. Mai bine foloseam potecile de la nord de culme.
A urmat tabăra de sculptură Năeni. Era perfect: statuile sunt foarte multe şi frumoase şi noi eram singurii vizitatori. O expoziţie special pentru noi!
După ce am stat mult să admirăm toate statuile, am continuat spre satul Vârf, de unde ne-am aprovizionat cu bomboane. O mamaie a fost foarte simpatică: a întrebat-o pe Roxana de unde venim, şi când a auzit a zis: "Da ce, nu v-a plăcut la Mizil?"
După vârf, drumul s-a făcut din ce în ce mai prost. Au urmat vreo 2 ore de împins bicicletele la deal prin bolovani şi şleauri. Sunt mai multe drumuri foarte erodate si se urcă foarte greu, dar peisajele merită. Înainte de releu era o pădure frumoasă de pin cu stânci mici.
Am făcut o pauză şi la releu şi a urmat coborârea pe drumul de pământ ce mergea prin pădure spre satul Pietroasa Mică. A fost o coborâre sublimă, pe serpentine de pământ cu pietriş şi bolovani, cu viteză mare şi praf ridicat.
Am ajuns în Pietroasele, unde am făcut pauză de tocană la borcan cu bere şi prăjituri la un magazin mixt.
În Clondiru de Sus (cred) am găsit o tămâioasă excepţională, dulce şi cu gust de şampanie la o femeie la curte.
De aici drumul a fost drept şi pe asfalt, aşa că am ajuns repede în Sărata Monteoru. Aici ne-am plimbat vreo ora prin tot satul (orăşelul), ca până la urmă să ne întoarcem la locul de vânzare pe care îl văzusem la intrare. Am pus cortul odată cu lăsarea serii, la marginea unei mici livezi sălbăticite, ascunşi de lume, beţi de mirosul florilor.
Dimineaţa ne-au trezit nişte mistreţi şi vocile păsărilor, care cântau la câţiva metri de cort. E trezirea mea preferată.
Am băut o cafea în sat şi am început să urcăm pe drumul minelor de petrol, care ni s-a părut mai interesant decât DJ203G. După scurt timp s-a terminat asfaltul şi a urmat o urcare cu foaia 1 pe drum forestier, prin pădurea răcoroasă şi pustie.
În vârful dealului am intrat pe DJ 203G, proaspăt asfaltat. Defapt nu era chiar vârful pentru că am continuat urcarea. În cel mai înalt punct nu se ajunsese încă cu asfaltarea. Eram singuri şi era linişte şi am observat că unii copaci aveau îngrădiri de nuiele la bază, în care erau nişte muşuroaie uriaşe. Puteam auzi furnicile cum mişună prin frunze, atât de multe erau.
După o coborâre furtunoasă am ajuns în frumosul sat Leiculeşti. E plin de case vechi şi îngrijit, foarte pitoresc.
Am băut un suc şi am început urcarea prin pădure spre tabăra de sculptură Măgura. După ce am transpirat tot sucul pe urcare am ajuns! Era plin de lume şi de maşini, eram singurii veniţi cu bicicletele.
Ne-am recăpătat forţele admirând statuile. A urmat o urcare scurtă şi nişte coborâri extrem de rapide pe asfalt prin pădure, până la DN10 în valea Buzăului.
Peste vale se vedea Pârşcov, cu marginile urcate pe dealurile pline cu pomi infloriţi. Au fost destul de puţine tiruri şi majoritatea foarte civilizate, aşa că nu prea am avut emoţii. În Ciuta am oprit la o bere.
Am trecut apoi prin Vipereşti şi Cislău şi am început urcarea pe drum de pământ spre mijlocul uriaşei văi cu pădure. Aceleaşi peisaje de basm, cu sate mici cu case vechi şi dealuri cu pomi înfloriţi.
După o două urcări şi două coborâri am ajuns la drumul asfaltat ce ducea spre ultima mare urcare, până în vârful dealului, la Marginea Pădurii. Drumul urcă abrupt, aproape fără nicio serpentină.
Marginea Pădurii e exact în vârful dealului şi de acolo se vede atât culmea dispre Valea Buzăului, cât şi Mizilul, la aproape 400 de metri mai jos, în depărtare. Se lăsa seara.
Am coborât ca vântul, cu 40-50 aproape constant, aşa că, cu tot cu opririle de poze tot am ajuns în Mizil în vreo 15 minute, mai devreme decât speram. In loc să luăm inter regio, am prins un tren privat, cu regim de personal, mult mai ieftin. Era mic şi aglomerat dar am avut gentile noastre speciale şi controlorul şi-a dat seama că avem biciclete abia după ce am început să le reasamblez, la Gara de Nord. Oricum nu am fi avut loc cu ele întregi.
Acum că aţi citit povestea, vă las cu pozele şi filmuleţul.

Filmuletul (cam tremurat, ce bun ar fi un GoPro):


Pozele:

Drumul spre Tohani

Vie si pomi infloriti la Tohani

Crama

Tohani

Cariera Tohani

Piatra cu scoici fosilizate

Iphiclides podalirius

Releul, in departare

Pajiste cu Adonis Vernalis


 

Rutieri

Adonis vernalis cu un gandac foarte pufos

Buchetel viu de Adonis vernalis


Jugureni

Drumul spre tabara de sculptura

Noi, in pajiste cu Ciubotica cucului (Primula veris)

Piatra fosilifera


Drmul peste stanci, se vede satul Prosca in departare


Poarta de piatra

Tabara de sculptura Naeni

Intrarea in tabara de sculptura Naeni

Satul Varf


Satul Varf

Mai avem destul...

Spre releu

In varful dealului

Coborarea spre Pietroasele

5 sate: Pietroasele, Clondiru de Sus, Sarata, Baltareti, Clondiru

Apus peste livada la Sarata Monteoru

Buna dimineata!

Urcarea spre minele de petrol


DJ 203 G


Tarc cu musuroi urias

Agitatie de furnici

Ulita in Leiculesti

Flori in Leiculesti

Gospodarie traditionala in Leiculesti

In stanga pin, in dreapta fag

Tabara de sculptura Magura



Coborarea spre Valea Buzaului

Fantana lui Mihai Viteazu

Parscov

Casa veche si frumoasa in Ciuta
Dealuri la Buda-Craciunesti

Buda-Craciunesti

Casa in Marginea Padurii



Han? In Marginea Padurii

Panorama din Jugureni

Casa in Jugureni

Trenul spre casa