joi, 22 ianuarie 2009

instant love: just add snow

mi-a spus o doamnă pe care o admir foarte mult: voi nu ati fost la munte. doamne câtă dreptate a avut pentru că nu am vazut nimic încă!
de revelion trebuia sa fugim undeva, ăsta e obiceiul. am căutat locuri undeva la munte, undeva prea sus pentru cocalari şi zgomot. ne trebuia doar o suprafţă plană pe care să dormim la adăpost de vant şi o improvizaţie de sobă. am găsit să stăm în refugiul cabanei turnuri din fagaraş, unde ni s-a promis prici şi sobă, adică tot confortul de care avem nevoie iarna, cel putin până ne-om lua saci groşi. din poze era un loc extraordinar de frumos sub umbra a două stânci ascuţite, turnurile podragului.
pe 29 seara am plecat cu acceleratul spre braşov. acolo am dormit la nişte prieteni, cu care dimineaţa am plecat spre victoria. eram aşa emoţionaţi! urma prima noastră călătorie în făgăraş.
zăpadă multă, gheaţă şi un aer care îţi punea toate celulele la treaba!era aşa frumos îmbrăcată pădurea când am început să urcăm şi, pe măsură ce urcam, ne simţeam ca într-un basm cu tărâmuri de legendă îngheţate.


urcuşul a fost greu cu rucsacii plini în spate şi am ajuns la cabană odată cu întunericul.
ne-am despachetat, am făcut ceai din zăpadă topită, am spart lemne şi ne-am culcat obosiţi şi fericiţi. înainte să ne culcăm, eu cu rox am ieşit afară să admirăm cel mai frumos cer de până atunci.
dimineaţa am realizat cu adevărat unde eram! locul e de o frumuseţe copleşitoare! peste tot în jur erau culmi înzăpezite şi deasupra vegheau turnurile.


în cabană stătea un grup care făcuse rezervări mai devreme. cei 3 cu care venisem noi nu aveau plănuită nici o ieşire în prima zi. ne-am aciuat pe lângă câţiva din celălat grup care voiau să urce. era deja târziu aşa că obiectivul a fost să urcăm cât putem. după o vreme m-am dus în faţă să tai potecă. înotam în zăpadă dar era foarte stabilă şi am ajuns până pe la 1800 unde am văzut luna peste podragu. la întoarcere ne-am dat pe fund prin jgheaburi.
seara a fost revelionul. am avut parte de o masă festivă cu tort din ce a găsit fiecare prin rucsac, supă instant, cârnaţi cu piure instant, ceai şi vin fiert. am băut chiar şi şampanie cu toate că nu ştiu cine a târât-o până acolo,
a doua zi ne-am trezit târziu iar şi ne-am câcâit o grămadă. vorbisem cu cei cu care am venit să urcăm la podragu. traseul de vară era imposibil de făcut din cauza zăpezii aşa că, după ce am primit indicaţii de la nea nae, cabanierul, ne-am hotărât să urcăm pe acelaşi drum de cu o zi în urmă şi după să ieşim la baza stâncilor, de unde trebuia să ţinem curba de nivel până treceam de căldarea glaciară ce era între noi şi podragu. de la 1800 am ajuns repede sub creastă şi am urcat pe o stâncă să intrăm în căldare. am văzut prima turmă de capre negre din viaţa mea şi nu o s-o uit niciodată. erau aşa frumoase şi sfidau legile fizicii pe stancile alea îngheţate. în câteva minute erau aproape sus.



cei cu care am venit nu au vrut să intre în căldare dar eu cu roxana nu am ezitat foarte mult, cu toate că am gândit că se putea să nu ne mai întoarcem. am făcut drum pe marginea căldării până când ne-am întâlnit cu drumul de vara ce duce la podragu. acolo, obosiţi şi de frică să nu ne prindă noaptea în căldare ne-am întors. urma să aflăm ziua următoare că eram la 20min de podragu!
căldarea am trecut-o greu înapoi. nu aveam colţari şi alunecam mereu. abia am trecut peste stânca de ieşire din căldare pentru că se prăbuşea mereu zăpada. aveam în minte frumuseţea de sus, de dincolo de vale, locul ala uriaş alb, plin de creste în care eram aşa de incredibil de mici.
seara ne-am împrietenit cu adi şi simona, care veniseră să ajute la cabană şi ne-am hotărât să plecăm spre podragu la 7 dimineaţa.
am plecat la 8, după ce s-a rărit puţin ceaţa.
până pe la 1700 am fos ca într-un pahar cu lapte, apoi s-a făcut senin. se vedeau vârfurile ieşite ca nişte insule ascuţite din marea de ceaţă.


caprele ne aşteptau în acelaşi loc. păşteau la soare


am trecut uşor de căldare pentru că se întărise zăpada. sus pe vârfuri vedeam primele raze de soare de când am venit.
după ce ne-am întâlnit cu traseul am văzut şi soarele. numai acolo sus reuşea să treacă de creste şi făcea zăpada să străluceasca.
era foarte frumos sus şi în faţa noastră nicio urmă. e un sentiment foarte frumos să fii tu cel care faci urmele.



în sfârşit am ajuns la podragu! era soare şi cald şi frumos. am stat acolo ceva vreme până când a început să coboare soarele şi am fugit după ultimele raze.
e foarte frumoasă cabana podragu şi abia aştept să mergem acolo la vara!

am mai făcut o poză cabanei şi soarelui şi am început să coborâm.

Seara, pentru că prietenii noştri plecaseră, nu a mai trebuit să solidarizăm şi am dormit cu rox în cabană, unde era foarte cald.

Am rămas cu adi şi simona a doua zi să inchidem cabana şi apoi am coborât cu ei.până să plecăm ne-am împrietenit şi cu nea nae cabanierul, care un tip foarte de treaba. Ne-am împrietenit şi cu george, care ne-a dus până în făgăraş cu maşina.

Am promis că o să ne întoarcem în munţii ăia înainte să vină primăvara să mai luăm o doză de frumuseţe şi să ne revedem cu nae, adi, simona şi george.




5 comentarii:

  1. frumoasa povestea, frumoase poze :)

    RăspundețiȘtergere
  2. mersi.ma bucur ca-ti plac pozele. nu mai stiu pe care le-am facut eu si pe care rox, tocmai ne certam in gluma zilele astea pe care face poze mai frumoase :). si poza de pe fundalul blogului e facuta tot acolo dar a fost cu expunere 64 de secunde si in timpul asta s-a invartit putin pamantul.

    RăspundețiȘtergere
  3. uh, nu mai posta entryuri de astea frumoase si oxigenate :(

    RăspundețiȘtergere
  4. ma! cand mai dam on dans? al oamenilor cu reale probleme psihice!

    RăspundețiȘtergere
  5. Ma, montaniardule, ia-ti un 3G d`ala sau cum naiba se numeste, telefon d`acela smecher si mai scrie de pe munte, ca vaz ca nu mai ai legatura cu internetu`. 360-u` se inchide in 2 zile asa ca...activeaza dom`le !
    Carare batuta sa ai (si nu numai ) !

    RăspundețiȘtergere