RE-TE-ZAT

Nu am scris asta la timpul ei dar imaginea e inca vie, arsa pe veci pe cortexul meu. Primul contact cu el, cu toate ca a fost prea tarziu m-a marcat. mai ales ca l-am facut asa cum trebuie: fara graba si fara sa stam 2 zile in acelasi loc, fara sa coboram pe unde am urcat. Tura a fost incompleta, pentru ca nu am vazut decat Retezatul calcaros, dar a fost cea mai frumoasa din viata mea, mai ales pentru ca a fost atipica: obiectivul nostru nu a fost sa parcurgem creasta sau sa ajungem undeva, a fost sa vedem cat mai multe lucruri frumoase.
Era sfarsitul unei veri infernale, in care si eu si roxana am fost mereu plecati sau la munca si eram amandoi in pragul nebuniei si insetati de o iesire. Pentru ca a trecut asa mult timp ne-am hotarat sa o facem epica: urma sa petrecem 6 zile in Retezat, vreo 4 in Maramures si vreo 3 in Rodnei (unde nu am mai ajuns pentru ca s-a stricat vremea).
Excursia asta a fost neobisnuita de la inceput. Intai am realizat la metrou ca am uitat portofelul cu banii acasa si a trebuit sa fuginapoi sa-l iau, noaptea prin parc cu toti cainii dupa mine. Apoi am vrut sa schimbam metroul si am constatat ca nu mai circula. Am iesit de la metrou si am intrat intr-un taxi. A fost ca in filme: a trecut de 3 ori pe rosu ca sa ne duca la gara la timp. Ne-am intalnit cu Adi si Ioana si am prins trenul de noapte, fara locuri. Am stat jumate de noapte in spatiul de la usa vagonului cu niste tigani care tocmai fusesera deportati din Franta. Unul din ei mi-a povestit aproape toate aventurile lui de la furat sijefuit pe acolo si prin Romania, inclusiv cum a ajuns la puscarie incercand sa talhareasca pe cineva. Pe noi se pare ca ne-a placut ca a fost foarte dragut, sau poate asta era 'strategia' lui.
Linia de tren de pe valea Jiului e incredibil de spectaculoasa. Dupa ce ocupasem in sfarsit un compartiment nu am mai putut dormi pentru ca eram mereu lipiti de geamuri.
Am ajuns la Subcetate, apoi la Ohaba de sub Piatra, de unde ne-a adunat un nene cu microbuzul si ne-a dus pana la Carnic. Ne-a spus ca numai cu el putem sa ne intoarcem la tren. A mintit.
Eram nedormiti si nemancati cand am ajuns la Pietrele. Ne-am repezit in mancare si ne-am facut o supa in care am pus si 2 ciuperci comestibile din padure. Apoi am zis ca ne intindem putin la soare. Cand ne-am trezit era aproape seara. Am abandonat planul de a urca spre rezervatie prin saua Retezatului si ne-am hotarat sa luam ceva altitudine pe culmea Lolaia ca sa campam in zona subalpina.



La sfarsitul verii in Retezat te deplasezi foarte greu din cauza zmeurii si afinelor care te prind si te tin. Cand am gasit un loc bun pentru cele 2 corturi era deja seara. Se lasa frigul si apusul era incredibil.

A doua zi am continuat spre Retezat. Drumul era anevoios din cauza bunatatilor care cresteau in palcuri si te capturau sa te bucuri de ele. Drumul pe creasta Retezatilor e foarte frumos din cauza ca trebuie sa mergi pe milioanele de pietre din care sunt facuti si te simti ca un pitic.



Asa am topait din piatra in piatra pana pe Retezat, care era innorat. Dar cand treceau norii aparea o panorama ce iti lua respiratia si te facea sa strigi: I can see foreveeeeeeer!!!


Dupa ce am poposit in varf am hotarat sa facem incursiunea in rezervatie, unde aveam autorizatie sa intram si stiam ca ne asteapta cineva la casa academiei sa ne deschida usa. Am nimerit poteca din saua de iarna si peisajul s-a schimbat imediat. Nu mai exista poteca bine batuta si bine marcata, ci una ce abia se vedea prin iarba si flori cu putine marcaje.


Trebuia sa fim atenti sa stam pe ea. Mi-a placut salbaticia locului. Jnepenii si iarba si arbustii si toate celelalte flori sugrumau poteca mica si ne imbratisau si mangaiau cand treceam. Nici in fata nici in spate nu se vedea prea departe poteca si trebuia doar sa banuim pe unde ar fi din succesiunea curbelor de nivel de pe harta.

Dupa ce am salutat un bondar am ajuns la lacul Gemenele. E mare si limpede si plin de vegetatie luxurianta pe maluri. Din loc in loc sunt zambri care strang intre radacini pietre uriase si nu vor sa le imparta cu nimeni.
Soarele apunea peste lac si am fi putut sa murim acolo, atat era de frumos.


Am ajuns pana la urma si la casa academiei unde...nu ne astepta nimeni. Campatul in rezervatie este interzis si ni se facuse onoarea sa putem ramane la casa academiei, sa nu ne prinda noaptea in rezervatie, dar se pare ca a fost o neintelegere intre colega Roxanei si cei ce intretin casa si am gasit usa incuiata. Noroc totusi cu prispa spatioasa.


A doua zi am pornit spre lacuri. Pentru asta a trebuit sa ne intoarcem la Gemenele. Era o zi superba si nici macar Retezatul nu avea nori (prea mari).


Am hotarat sa mai pierdem timpul pe la Gemenele pentru ca era prea frumos ca sa putem pleca asa imediat. Eu nu mai vazusem niciodata un lac asa mare sa fie atat de limpede.



Urmatorul lac era Taul Negru. La el se ajunge prin aceleasi poteci meandrate si napadite de vegetatie, urmarind curba de nivel la adapostul jnepenilor.


Am mers greu pentru ca peste tot erau flori si fluturi si alte vietati de pozat si mergeam de la una la alta. In situatii ca asta chiar strica sa ai o destinatie la care chiar trebuie sa ajungi repede.
























Intr-un sfarsit am reusit sa razbim prin desis la Taul Negru, mare, adanc, frumos si inconjurat strans de pietre mari.
Dupa o mica pauza de masa pe pietre am continuat spre drumul de creasta. Am urcat pietrele pana intr-o caldare superioara unde se putea admira taul in toata splendoarea lui.


De aici am urcat pieptis coasta pana ne-am intalnit cu drumul ce venea de la Zanoaga, care se vedea jos in negura. Am continuat pe traseul de creasta spre salba de lacuri. Acum am observat noi ca dupa-amiaza sosesc la program ca nistre trenuri nori mari ce intuneca culmile Retezatului si ofera un spectacol urias. Asa mult ne place sa mergem prin nori pufosi si e ca o sarbatoare cand le simtim mirosul!


Am trecut pe sub Jude care arata amenintator in nori, am traversat peste uriasa vale de sub Jude si pe la Taul agatat, care era aproape secat.


Se insera bine deja si am inceput sa ne grabim. Viorica era din ce in ce mai aproape pe ecranul GPS-ului si pana la urma am vazut-o! La Viorica, prin ceata ne asteptau doua luni: una pe cer si una in lac, ambele foarte stralucitoare. Au spulberat intr-o secunda cu lumina lor toata angoasa serii si a cetii si am hotarat sa ramanem la Viorica, singurele 2 corturi de acolo.

Am gasit un izvor cu Adi, am mancat bine toti 4 si ne-am culcat dupa ce am facut poze pana am intepenit de frig. Noaptea am avut friguri din cauza ca umblasem transpirat si fara geaca pe vant si dimineata m-am trezit ca batut cu bata si intr-o greata oribila. De ce m-am trezit primul? Erau zgomote ciudate afara. Ca o alarma ascutita. Atunci le-am vazut prima data: erau marmotele. Iesisera dinvizuine, ne-au inconjurat sine intrebau ce ne retine prin teritoriul lor si daca nu avem cumva treaba inalta parte. Roxana a plecat sa le pozeze sipe ea au placuto tare mult se pare, pentru ca nu numai ca nu au mai urlat asa tare la ea, dar au si pozat pupandu-se.














Am plecat foarte greu si tarziu de la Viorica pentru ca era foarte frumos. Ne gandeam ce poate oare urma sa ne mai surprinda dupa atata frumusete. Am mers inspre Bucura sa vedem. Urma sa ajungem pana seara in Saua Custurii.
Lacul Bucura ni s-a parut foarte frumos dar ne-a deprimat sa vedem atatea corturi cu lume care mergea acolo doar sa stea in jurul lacului. Erau si gunoaie.
Dupa ce am admirat bine uriasa Bucura am pornit spre Varful Peleaga pe traseul ce mergea pe fundul vaii glaciare mari. Acum ni s-au stricat planurile. Am vazut pe pietre doua capre negre si eu cu Adi am mers foarte foarte incet sa le pozam fara sa le speriem. Tocmai vazusem o alta capra ma devreme, care a simtit nevoia sa puna o distanta foarte mare intre noi si ea foarte repede. In mod ciudat, astea doua nu fugeau. PAreau mai interesate de cevadin spatele unei pietre decat de noi. Pana la urma s-au urcat deasupra noastra pe pietre si dupa ce ne-au fluierat au plecat. A fost magic! Nu ma mai fluierase niciodata o capra neagra. Imi pare rau ca le-am deranjat dar nu o sa uit sunetul ala fantomatic. O capra domestica behaie pe cand o capra neagra scoate sunetul ala demonic. Nu ii destul ca sfideaza gravitatea pe stanci verticale de cand se naste.

Era deja tarziu. Am mancat si am urcat pe Peleaga. Urma o vale uriasa si apoi Papusa. Se adunasera deja norii. Lacul era jos in ceata albastra.


Cand am ajuns pe saua de deasupra lacului ne-am decis ca decat sa ne prinda intunericul pe creste si sa ne inselam asupra locului de campat mai bine ramanem sa campam la adapost sub sa. Se vedea un zid de pietre unde mai campase cineva altadata. In seara aia cerul a fost incredibil. Nici un nor!

Dimineata totul era mult mai prietenos. Cand am plecat soarele batea deja puternic. Am admirat salba de lacuri din Valea Rea. Unele locuri au niste nume asa de nepotrivite.

Un lac in forma de calut de mare:
Pe Papusa ne-am pupat! De acolo se vede foarte frumos creasta Retezatului (pietros).

Am continuat spre Custura. Drumul e foarte frumos, numai prin cer pana la Custura, de unde iar se vede incredibil Retezatul. Ne-au tot depasit pe traseu oameni care erau campati la Bucura si se grabeau sa ajunga la Custura si inapoi la Bucura pana seara. De la custura aminceput sa coboram spre puntea ce face legatura cu Retezatul Calcaros, un munte unit dar total diferit de Retezat (ca geologie).


Dupa ce s-a terminat cu pietrele am mers desculti pana au inceput dezolantele autostrazi de oi prin jnepeni. Stiam ca suntem la sfarsitul calatoriei prin Retezat si ca ziua urmatoare trebuia sa fim jos devreme sa putem prinde ceva spre Petrosani. Seara a fost blanda si galbena. Decorul semana cu platoul Bucegilor, bland si ierbos.


Am dormit in saua Dragsanu si a doua zi am pornit direct spre cheile Scorotei pe un traseu nasocit de noi dupa curbele de nivel de e GPS. Se gandisera si ciobanii la retragerea aia, cu toate ca nu aveau GPS, decat oi si bat si caini si am coborat pe poteci de oi pana in chei.


Am pierdut o gramada de timp ca am nimerit intr-un afinis de unde abia am iesit, asa vineti la buze ca o femeie cu care ne-am intalnit mai jos ne-a spus sa ne luam ceva pe noi ca suntem vineti de frig :))
Ce s-a intamplat de la DN66A la Petrosani nu mai e asa important, decat ca am aflat ca se poate intra in retezat si pe la Buta, cu un microbuz ce costa vreo 5 lei.
Uite asa ne-am indragostit foarte tare de Retezat si vrem sa vedem si partea calcaroasa vara asta.
Nu uitati:
- in rezervatia academiei se intra cu autorizatie de la Academia romana pe care o poate lua oricine daca depune o cerere pe situl comisiei monumentelor naturii.
- in rezervatie nu se campeaza si nu se rup flori (cum nu ar trebui nicaieri sa se rupa)
-rezervatia e o zona foarte salbatica si sensibila si dca va duceti acolo incercati ca impactul vostru sa fie minim