miercuri, 22 iunie 2011

valea seaca dintre clai - hornul cu florile - omu

dupa ce am facut in ultimii 3 ani majoritatea traseelor marcate din bucegi am avut o perioada cand credeam ca am vazut tot. apoi a inceput sa scormoneasca roxana prin site-uri si carti si mi-am dat seama de ignoranta mea. dincolo de potecile marelui parc atat de batatorit al bucegilor exista locuri inca ferite si inaccesibile pentru piciorul profan (si roata) ce rasplateste frumusetea cu gunoi, zgomot si distrugere. cred ca toti oamenii care au iubit bucegii au scris propozitii cu 'am asistat dezamagit la'. acum 4-5 ani parca platoul nu era asa brazdat, parca nu erau atatea vile in zona cheile tatarului - pestera, aia de la omu nu aruncau gunoaie in ruinele dinspre bucsoiu si cabana caraiman functiona. si totusi bucegii sunt facuti ca o fortareata, cu ziduri mari si abrupte la exterior care lasa turistii nepregatiti sa urce doar prin portile mari ale vailor sau cu telecabina. pe vaile abrupte nu se poate merge nici cu enduro, nici cu atv si nici cu suv si aici am descoperit frumusete cum nu stiam.
primul loc pe care voiam sa-l vedem vara asta in bucegi era brana lui raducu, unde am auzit ca zburda caprele negre. am citit in cartea lui walter kargel ca se poate face si urcand prin valea seaca dintre clai, o vale ingusta, abrupta si usor de urcat si, cel mai important, pe care nu o mai vazusem. stiam ca brana lui raducu face legatura intre poteca schiel si valea jepilor. initial am vrut sa parcurgem brana pana in valea jepilor, dar aveam ca alternativa si hornul cu florile pentru o iesire rapida in platou, mai ales ca numele suna asa de imbietor.
am cautat sa ne documentam. am gasit in cartea 'Bucegi' a lui Emiliam Cristea si Nae Dumitriu descrierea traseului:
este prima vale dupa punctul la gratar. in partea de inceput are o saritoare mai mare, de circa 25m, apoi cateva saritori mici si o saritoare suplombata de un bolovan dupa jumatatea vaii, terminandu-se in brana lui raducu. mai departe, era de retinut forma de Y a hornului cu florile si faptul ca drumul spre platou e prin bratul stang.
am observat pe net controverse cu privire la descrierea traseelor nemarcate. unii spun ca va deveni prea usor pentru pantofari si 'neavizati' sa intre pe ele si sa le umple de gunoi, altii spun ca ar putea ramane blocati acolo. eu sunt de parere ca in primul rand fiecare e responsabil pentru ce face. traseele astea sunt grele si necesita ceva cunostinte de drumetie si de alpinism la nivel bazal. nu cred ca niste pantofari ar ajunge prea departe pe ele. defapt, la valea asta, daca nu i-ar deranja vegetatia luxurianta de la inceputul vaii, sigur i-ar descuraja prima saritoare.
am facut schite si am luat notite de acasa si am luat acceleratul de 6jumate pana la busteni.
ne era frica ca nu o sa fim in stare sa gasim intrarea in vale dar a fost foarte simplu. exact prima vale pe care o traverseaja poteca lui schiel.

Valea Seaca dintre Clai
harta

mai erau si acum copacii cazuti peste intrarea in vale, despre care am citit intr-un blog din 2000. ne asteptam sa fie complet putreziti pana acum dar cred ca au rezistat asa mult din cauza ca sunt in aer si au perioade cand nu sunt uzi.

intrarea pe vale
pietre acoperite cu flori
inceputul vaii
exista o carare pe stanga pe care am pierdut-o in vegetatia deasa, dar ni s-a parutca e mai usor de parcurs inca de la inceput pe firul vaii. drumul e incredibil de frumos inca de la inceput. esti complet scufundat in natura. inoti intr-o mare de verde si flori si mirosuri care-ti intorc capul in toate directiile. acum mi-a aratat roxana pietre rotunde, tapitate cu muschi si acoperite cu floricele mici si albe ce se numesc saxifraga (sparge piatra) pentru ca le place sa creasca in crapaturi din piatra.
am ajuns la prima saritoare. se vede si jgheabul pamantos din dreapta, pe care poate fi ocolita, dar de jos pare simpla si alegem sa o dam la liber prin crapatura din dreapta. de jos mereu totul pare foarte simplu. defapt, cu rucsacul in spate, daca pana acum te-ai catarat doar cu hamul, prima data e foarte ciudat. simteam ca ma trage rucsacul pe spate si nu ma lasa sa-mi folosesc picioarele asa bine ca fara, plus ca aveam centrul de greutate prea pe spate ca sa ma simt comfortabil. saritoarea are 2 pitoane: unul pe la jumate si unul in varf. am vrut sa o asigur pe rox de la ala din varf dar a insistat sa urce asa. de sus chiar te simti sus si privelistea e foarte frumoasa.

prima saritoare vazuta de jos
prima saritoare vazuta de sus
ce mi-a placut cel mai mult la valea asta fata de celelalte trasee facute pana acum a fost verticalitatea ei: dupa ce urci 5 minute te uiti in spate si esti mult mai sus deja.
au urmat intr-adevar saritoare mai mici dar unele erau inca ude de la ploile de zilele trecute si alunecau bocancii pe ele. unele aveau bucati de larite sau brazi lasate pentru a fi folosite pe post de scara, ceea ce nu mi s-a parut deloc corect :)
am apucat sa facem si ramonaj printr-o crapatura mai ingusta a unei saritori.
a ajutat foarte mult ca am adus o cordelina pentru ca unele saritori sunt prea inguste pentru a fi facute cu rucsacul in spate sau erau prea dificile ca sa le facem noi cu rucsac si am putut sa-i tragem sus cu cordelina.
ce mi s-a parut si mai interesant a fost ca nu a fost o singura saritoare suplombata de un bolovan mare, ci doua. la ambele era un bolovan mare si rotund care bloca valea. sub el ramanea o gaura care era infundata cu pietre in spate, dar deasupra avea o crapatura prin care se putea iesi si deodata te trezeai PE bolovanul ala mare. cand eram pe primul bolovan ne-am dat seama si de importanta castilor de alpinism: in spatele nostru au cazut niste pietre, nu foarte mari, dar destul cat sa te umple de sange fara casca.



o saritoare mai mica
loc de facut ramonaj :)
pe saritoare
inainte de prima saritoare cu bolovan
sub bolovan
inca putin
aproape am iesit
gata!
randul roxanei
a doua saritoare cu bolovan
pe saritoare


inainte de prima saritoare cu bolovan a inceput prima limba de zapada. au fost mai multe pana sus si ne-au incetinit foarte tare ca erau foarte topite si nu puteai calca pe margine. trebuia sa sarim pe ele peste santul de langa versant si sa ne luptam sa prindem cu bocancii. la capat avaeau o mica 'crevasa' care ingreuna serios trecerea peste saritoare. odata s-a si rupt o piatra pe care am calcat (cu toate ca parea solida) si am ramas prins de maini in spatiul dintre limba de zapada si saritoare. mi-a placut.

zapada
putina paienjeneala
spre capat valea se deschide si se umple de flori, pe masura ce vegetatia incepe sa acopere pietrele. au inceput sa fie din ce in ce mai multi irisi de munte, eleganti ca niste dansatoare spaniole cu rochii mov. se vedea culmea claitei in spate si jos, o muchie ascutita care a tronat mult deasupra noastra. spre vest se vede muchia jepilor mici. cand am ajuns in brana lui raducu era tarziu. lipsa de experienta si zapada ne-au incetinit serios, dar parca mai mult ne-a incetinit frumusetea locului, care te tine si te imbie sa mai faci o poza, sa mai mirosi o floare, sa mai contemplezi ce se vede in jur si sa te miri de ce apar 3 platani in mijlocul vaii, unul dupa altul.

capatul vaii
iris de munte
brana lui raducu e spectaculoasa. se vede valea comorilor pe partea cealalta si claia mare la est, in spate. era plin de irisi si bulbuci. a fugit o capra neagra exact de sub noi si nu am avut timp sa o fotografiem. mereu mi s-a parut ca aceste capre negre plutesc, parca nici nu ating stanca.
valea comorilor

mos martin
am mers putin spre claia mare dar nu stiam exact cum e cu intrarea pe platou si ne-am hotarat sa urcam alta data pe varf. la intoarcerea spre brana lui raducu am vazut o pata maro pe versantul opus al vaii, era un urs. fiind primul nostru urs ne-am cam speriat. am strigat si fluierat sa ne vada, sa nu-l luam prin surprindere, dar nici nu-i pasa de noi. ajunsi in jnepenisul de pe brana lui raducu, exact la vreo 20 m deasupra ursului am gasit excremente multe si proaspete de ursi si asta ne-a ajutat sa decidem repede ca mai bine urcam pe hornul cu florile decat sa continuam pe brana (eram cam indecisi de acasa).
intrarea pe horn nu se face direct din saua clailor, ci putin mai departe din poteca prin jnepenis de pe brana lui raducu.
hornul e pamantos si foarte abrupt. urca la inceput printre larite dar apoi, inainte de 'rascruce' se deschide. acolo nu e iarbasi pamantul e foarte lax. a fost destul de palpitant pentru ca aveam mereu senzatia ca o sa alunec pe burta si o sa cad din horn. pe drum am gasit si niste floricele foarte frumoase carnivore si cand m-am oprit sa le pozez ne-au ciuruit niste musculite care erau cu miile si te ciupeau incontinuu. Ne-am razbunat pe cateva pe care le-am prins si le-am aruncat pe frunzele lipicioase, condamnandu-le la pedeapsa cu moartea prin digestie cu enzime vegetale. muuhhuhhhahahahahahhah! nu am avut timp sa ne savuram victoria pentru ca erau milioane si am fugit cat mai repede in sus.
la rascruce de hornuri

capatul hornului
Y-ul se termina si incepe o brana, la care am ajuns luptandu-ne sa trecem printre jnepeni. am vazut iar capre negre. erau numai masline peste tot. brana e destul de inclinata si valurita si nu am stiut daca aream pe drumul cel bun. mereu aveam senzatia ca va urma o saritoare, dar nu a fost asa. am mers pe poteci mici facute de capre negre.
spre vf jepii mici
de jos se auzeau din cand in cand fluieraturi de capre. sub varf am gasit gentiene mari, foarte spectaculoase.
am ajuns sub varful jepii mici, intr-o poienita unde am mancat la soare desculti si ne-am odihnit putin.

caraimanul
pe varf erau niste oameni care ne-au facut cu mana si ne-au invitat sa mergem sa mancam cu ei dar eram obositi si am ramas doar eu cu rox pe poienita sa lancezim 5 minute la soare. cand am ajuns pe varf ne-au intrebat pe unde am venit si , cand le-am spus nu au crezut ca se putea. ei erau veniti cu masina pana la piatra arsa. au spus ca sunt pantofari :), dar noi nu-i etichetasem inca.  nu erau zgomotosi, nu aveau manele la telefon si nu au lasat pic de gunoi unde au poposit, deci s-au autoetichetat degeaba.erau doar niste oameni veniti la munte. ne-au facut poze cand uracm si ne-au cerut mailul ca sa le trimita.
a urmat traseul pe platou spre omu. era plin de rododendron pe vaile largi ale comorilor si jepilor si se vedeu petice mari roz in verdele ierbii. platoul era plin de ranunculusi care-l colorau in galben. se vedeau peste tot urme de roti si sunt din ce in ce mai multe brazdaturi. au pus bariere ca sa blocheze drumuile foarte erodate dar nenorocitii le ocolesc pe pajiste. nu am vazut nicio oaie pe platou.
rhododendron in valea jepilor
platoul plin de ranunculus

am ajuns la omu pe traseul de babele si aprope m-a busit plansul cand am vazut din nou mecetul turcesc, dupa 2 ani si mi-am adus aminte cum am urcat cu roxana pe valea obarsiei printre toate pietrele alea gigantice aruncate pe acolo de cine stie ce creaturi mitologice.
seara a fost prea ceata pentru apus. erau niste cocalari infecti la omu care spargeau seminte si beau dintr-o sticla de wisky. au urlat ca niste babuini pana seara si s-au urcat pe OM. mi-am adus aminte de vecinul de peste scara.
dimineata am pozat rasaritul. rasaritul e mereu un spectacol pe omu.

rasarit la omu
 

gentiene
am coborat pe valea cerbului, printre petice de rododendron si gentiene. in poiana costilei era plin de orhidee. ne-am intalnit si cu dan vasilescu pe drum, urca cu un domn si o doamna. i-am salutat, ne-au intrebat pe unde am fost si daca mai e zapada pe sus si ne-am vazut toti de drum. oamenii au varsta pe care o simt si cred ca dan vasilescu are vreo 30 de ani, atat de voios si energic pare