duminică, 14 august 2011

Frumusete, istorie, caldura, praf, nisip, tantari si FRUMUSETE in Dobrogea

A fost un 'proiect' care a inceput sa ne obsedeze in primavara asta, dupa ce a trecut roxana pe acolo cu serviciul. Trebuie sa recunosc ca s-a ocupat mai mult ea cu stabilitul obiectivelor si dupa cautari seculare pe net care au durat cateva zile ne-am hotarat ca vrem sa vedem cetatile vechi (Durostorum, Adamclisi, Histria, Enisala, Halmyris si Libida), stancile de la Canaraua Fetii, plaja de la Vadu si grindurile Chituc si Lupilor, Gura Portitei, Cheile Dobrogei si Banutii Dobrogei.
Pana la urma nu am mai avut timp sa vedem Enisala, Halmyris si Libida, dar imi pare bine, pentru ca asa avem motiv pentru inca un tur al Dobrogei, in care o sa nimerim poate si Valul lui Traian si ceva locuri cu fosile, poate si Letea.

Traseul:

Bike route 1176833 - powered by Bikemap 


Nu stiam exact cum sa ajungem in Dobrogea, pentru ca voiam sa incepem din sud, de la Calarasi. Am incercat cu un autocar de la Nic & Gil, dar, nu nu maica nu am putut sa gasim nicio informatie nicaieri, sa stim a priori daca avem sanse sau nu, cand am ajuns la autocar era asa mic ca am stiut ce trebuie sa facem: am luat-o pe jos!
Am mers prin Cernica, Plataresti, Galbinasi, Budesti, Soldanu, Manastirea. Drumul a fost foarte bun, foarte putine masini. Am plecat marti pe la 7 dimineata si am pierdut si vreo jumate de ora sa-mi ajustez desagile, facute de mine cu o zi inainte dintr-o talpa de cort Trimm. Pana la Dunare nu sunt foarte multe de zis. Sate mici si sarace, multa parloaga, lacuri frumoase si paduri razlete. Dupa Luica a inceput un drum cu segmente foarte lungi in linie dreapta, cu plopi pe margine, care ne-au facut o adevarata placere din vara glorioasa ce ne inconjura, punandu-se intre noi si coltii ascutiti ai soarelui.

drum foarte drept

Cu toate ca multe sate erau mici si sarace, nu am avut nicio problema cu nimeni (nicaieri pe traseu), mai mult, peste tot ne saluta lumea, de multe ori si din masini ne claxonau si ne faceau cu mana. Ciudat si dezamagitor a fost ca nu ne-a salutat nimeni in romana din proprie initiativa, totusi am avut parte de o gramada de hello-uri si ola. Probabil nimeni nu vede romani sa se bucure pe indelete cu 20km/h de tara asta frumoasa.
Am vazut foarte multe pasari moarte la marginea drumului, lovite de masini, si arici si alte animalute. Masinile sunt rele.

dumbraveanca lovita de o masina

cer de vara

Ne-am intalnit pe drum si cu un grup de 3 austrieci pe biciclete, care veneau tot din Bucuresti si mergeau la Vama Veche.
Am ajuns la Calarasi pe la 3 si am luat-o direct pe drumul de centura spre Chiciu, unde e bacul ce trece la Ostrov. Cu bacul costa1 leu daca esti pe jos si 10 lei daca ai bicicleta, in schimb daca esti cu masina e 25 de lei si doar 2 lei pt fiecare vaca. Deducem ca 2 biciclete ocupa cat o masina sau 10 vaci.

pe bac


remorcherul cardinal
vie la Ostrov
grindul de la Ostrov

La Ostrov am coborat insetati si am gasit niste piersici incredibil de bune la un chiosc. Am vazut mai tarziu ca era plin de livezi cu piersici, pe langa viile Ostrovit, pe toate dealurile. Pacat ca nu vezi piersici de Ostrov si la supermarket. Au fost mult, mult mai bune decat alea de import. Ne-a placut mult cat de ingrijit si curat era in zona. Cu ultimele puteri am ajuns intre Bugeac si un brat al Dunarii, intre niste copaci, si am pus cortul. Am privit un apus incredibil pe Dunare si am adormit.

apus pe Dunare

Planul era sa ne trezim la 6 si sa plecam dar am fost prea obositi si pana am mancat se facuse 11. Am inceput sa urcam si sa coboram dealuri spre Canaraua Fetii, un fel de defileu din stanci calcaroase intre Lipnita si Baneasa, dupa vechea cariera, acum inchisa. Acum nu mai curge apa pe acolo dar au ramas niste pereti foarte frumosi, care chiar merita vazuti. Daca te uiti atent vezi peste tot in roci fosile marine. Pe langa stanci am vazut si niste testoase si o scroafa cu purcei care se balaceau in namol. In padure ne-a taiat calea (la o distanta sigura) un mistret.

Canaraua Fetii

Alte stanci la Canaraua Fetii

testoasa micuta

roxana si testoasele
fantana tipica in Dobrogea




Au urmat alte dealuri inspre Adamclisi. La Baneasa ne-am oprit la o berica si o discutie cu un mosulica, tatal celor cu magazinul si nepoatele lui, pe care incerca sa le tina din scurt si sa le invete sa negocieze agresiv cu ceilalti mosulici din sat care incercau sa cumpere tuica pe datorie.  Dupa ce am ras o gramada am plecat putin ametiti de bere + soare.


Am ajuns la Adamclisi pe seara, pe la 6 jumate, dupa ce am cumparat si un borcan de miere, direct de la un nene cu albinele din varful unui deal. Odata intrati intre zidurile vechi, am ramas captivi vreo 2 ore, admirand ce a ramas si imaginandu-ne ce a fost odata. Coloanele vechi erau si ele pline de fosile. Omul a luat piatra din natura si acum natura o luase la loc. Era peste tot plin de movile ce ascundeau multe alte ruine decat cele destul de impresionante deja excavate. Se faceau si ceva sapaturi timide si am putut admira fragmente de ceramica si sticla antica, bucati de amfore si de coloane.

Adamclisi

fosile intr-o ramasita de coloana

Basilica Forensis
Amfore uriase de stocare

Apus la Adamclisi

Am pus cortul in zona cu Trophaeum Traiani, vechi din 102, am admirat cerul plin de stele si am adormit. Toata seara ne-a pazit un catel caruia-i dadusem mancare si, intr-un moment de neatentie, ne-a furat jumatea de paine ramasa.

plin de stele


La 6 am privit rasaritul si am plecat pe drum spre Murfatlar.

Trophaeum Traiani

rasarit la Tropaheum Traiani

Ne-am oprit abia in Cobadin la o cafea si apoi pe camp, sa mancam. Drum frumos foc pana aproape de Murfatlar, cu dealuri, relativ putine masini si copacei. Ce ne-a deranjat a fost ca masinile mergeau cu peste 100km/h, pe drumul ala super ingust. Ne plac mult drumurile mici de la tara, mai ales din cauza linistii. E incredibil sa auzi doar pasarile si ocazionalul carait al clichetilor din butuc. Asa iti dai seama CAT DE MULT zgomot poate face o masina. Sparge cu atata violenta linistea ca e socant.
Totusi, in tot haosul ala erau pauze in care nu treceau masini. Intr-o asemenea pauza scurta ne-a taiat calea un sacal auriu care iesea din padurea din apropierea Murfatlarului.

Dupa Ciocarlia de Sus, care defapt e mai jos decat Ciocarlia, drumul a fost foarte rau. Se facea ceva jonctiune cu noua autostrada neterminata care a fost data in folosinta si erau sute de basculante care se indreptau acolo cu materiale, pe langa sutele de masini. A fost zgomot si praf si a trebuit sa mergem mult prin pietrisul de pe margine dar nu prea am fost claxonati.

Odata ajunsi in Murfatlar am gasit un drum de pamant pe langa calea ferata, pana in Poarta Alba, unde am incercat sa gasim Valul lui Traian. Am urcat pe deal, unde Roxana a facut singura pana a calatoriei de la un cui. Acasa am aflat ca ce movila vazusem noi nu era parte din Val, oricum nu am stat mult. Am pornit pe drumeagul paralel cu Canalul Poarta Alba spre Ovidiu. E foarte drept si stricat si urca destul de mult.
in pana


drumul spre Ovidiu

berze :)


La Ovidiu am vulcanizat camera sparta si am pornit spre Navodari. Am coborat pe partea gresita a podului din neatentie si a trebuit sa trecem si prin mamaia sat.
Dupa Navodari a urmat Corbu, unde am mai baut o berica si am luat ceva mancare. Am continuat pe un drumulet destul de pustiu printre campuri de floarea soarelui spre Vadu.

margelatu?



Am ajuns seara la plaja de la Vadu. Plaja e foarte frumoasa, salbatica, cu apa limpede si nisip alb, singura problema e faptul ca lumea arunca gunoaie, intra cu masina pe plaja si face focuri de tabara, parca ambitionandu-se sa distruga tot inainte sa apuce sa vada si altcineva un loc asa frumos.
Am vazut apusul si apoi rasaritul pe plaja dar nu am mai putut pleca la drum devreme.

plaja!
Vadu
ciocarlan


luna la Vadu

rasarit la Vadu
Ne cuprinsese o toropeala cum numai pe plaja se poate. Am stat sa facem bai in mare, am mai fost in Vadu la o bere si sa luam apa si pe la 3 am plecat spre Gura Portitei. Drumul pe Grindul Chituc e din nisip, in mare parte foarte bine tasat si legat cu sare uscata, dar unde e mai moale abia inaintezi. Sunt cativa kilometri pana la intrarea in rezervatie si am avut mari emotii cand am vazut semnul cu accesul interzis si am avut si remuscari.  Toate ne-au trecut cand am vazut ca altii intrau cu masina si ca erau peste tot drumuri spre locuri de pescuit si de plaja. Am vazut si masini parcate.
Grindul e o zona incredibila, cu stuf si saraturi inrosite de Salicornia, cu plaje de nisip alb si pasari de apa. Am traversat partea groasa a grindului. Spre urmatoarea parte, mult mai ingusta, am gasit un pod metalic 'inchis' cu o bariera cu lacat. Lacatul era descuiat si am putut trece usor. Inainte de pod era o cladire care nu am stiut ce funtie avea, dar avea arborat steagul Americii. Imediat dupa pod era o cladire pe care scria baza de bescuit sportiv, lucru care ne-a mirat tare mult, tinand cont de accesul interzis. Pana la periboina, pe malul lacului Sinoe era plin de mici 'cazemate' de pietre facute pentru pescuit. Erau pescari veniti cu masina si gunoaie peste tot. Se pare ca aruncatul gunoaielor e o mare pasiune romaneasca, pentru ca peste tot unde trece sau mai rau, opreste, un roman, sunt gunoaie.
Nu am lasat gunoaiele sa ne deprime, caci lacul si pasarile de pe el ne ofereau un spectacol superb. Peste tot era plin de pescaruri, cormorani, starci si egrete.
Pe la 6 am trecut de Periboina. Aici plaja era mult mai frumoasa decat oricare alta plaja pe care am vazut-o pana acum. Erau flori crescute pe plaja si tot felul de scoici aruncate de valuri. Am campat undeva spre portita, unde nu era niciun om.

prin nisip, spre Chituc

Grindul Chituc

cormorani

podul spre Periboina

Periboina

plaja de la Periboina
ultima masa

flori pe plaja la Periboina

se vede Gura Portitei


De la Periboina pana la portita trebuie impinsa bicicleta pe plaja si e foarte greu cu desagile, dar poti face cate pauze vrei pentru baie in mare. Am gasit un delfin mort de ceva timp pe plaja. Abia am ajuns la Gura Portitei a doua zi, arsi de soare si cu parere de rau ca trebuia sa parasim asa o plaja frumoasa.
Am fost fortati sa trecem prin statiunea de la Gura portitei caci drumul direct de Grindul Lupilor, care trece prin fata farului, are o baza militara pe el. Totusi am putut sa ne spalam cu un furtun nisipul din pinioane si lant. Cu toate ca am sters tot inainte sa intram pe nisip si am tinut lantul uscat, angrenajele erau pline cu nisip aruncat de pe roata din spate.
Prima portiune din Grindul Lupilor e foarte salbatica. Drumul e abia vizibil si sleaurile sunt inselatoare din cauza ierbii crescute in ele. E si cea mai fumoasa portiune din grind, cu oaze mici de apa in stufaris unde stau pasari si cu cuiburi de cormorani in copaci batrani si uscati.

intrarea pe Grindul Lupilor



cuiburi de cormorani

daca nu faci zgomot stau sa pozeze

ecluza

De la ecluza incepea deja sa fie destula lume (pentru un loc asa salbatic) la peste.
Restul drumului era pe pamant si nisip, parca mai frumos decat pe grindul Chituc. La ultimul pod erau deja foarte multi oameni la peste si gratar. erau si porci si gaini. Iesirea spre satul Sinoe sa face printr-o zona umeda foarte frumoasa. Am vazut destule cartuse de vanatoare pe jos, lucru care ne-a revoltat foarte tare.
A fost destul de magic pe grinduri si faptul ca mereu ne zburau pupeze in fata bicicletelor si tasneau o gramada de fazani si fazanuti mici din tufisuri.

Ajunsi in satul Sinoe am mai baut o berica si ne-am luat ceva mancare si un pepene de 6 kile, caruia i-am pus gand rau odata ce aveam sa ajungem in camp. A trebuit sa iau eu o parte din bagajul roxanei ca sa faca ea loc de pepene pe portbagaj. Am facut felul pepenelui pe camp, pe dealul dinainte de intrarea spre Histria.



Am ajuns pe grindul cu cetatea Histria la lasarea serii. Am pus cortul intr-o saratura, langa un Eleagnus mare din care a tasnit o bufnita mica. Dupa ce ne-am asezat au inceput sa se auda zgomote. In spatele cortului fugea un grup de fazani. M-am revoltat ca cineva are inima sa impuste o pasarea asa lipsita de aparare.
drumul spre Histria

Dimineata am mers direct la Histria. Am luat bilet si am putut lasa bicicletele la umbra langa o bancuta, sub privirea paznicului.
Chiar si asa, jumate paraginita si cam uitata de stat, mult mai preocupat cu descarcarea arheologica de la Rosia Montana, vechea cetate Histria e impresionanta si pare destul de vizitata. Ruinele sunt destul de mari si bine pastrate. Sunt inca arcade, coloane, pereti de basilici si ramasite de terme romane care te scufunda in atmosfera antica

Histria

Muzeul e plin de tot felul de obiecte, de la capete de coloane si statui si amfore la monede si statuete micute, mulaje dupa cercei si lampite cu ulei.

Am continuat spre Cheile Dobrogei. Am facut o pauza de bere in Cogealac, un orasel dragut si curatel, unde poti manca mici duminica numai intr-un singur loc si numai dupa 6 seara.
Cheile Dobrogei au pereti frumosi, calcarosi, sculptati intr-o varietate de forme, una mai interesanta ca alta. Am observat si o gramada de trasee de catarat si, cum clim e aproape ca in Bulgaria, ne-am mirat tare ca lumea prefera sa mearga acolo la catarat si nu aici, la noi.

Cheile Dobrogei

era plin de popandai


Era prin si de cocalari manelisti care faceau gratar si umpleau grotele cu gunoaie si valea cu rasunet de muzica borâtă, dar am facut abstractie de ei ca sa nu ne stricam experienta.

Am plecat spre Banutii Dobrogei, alte formatiuni spectaculoase de piatra, care pot fi vazute destul de bine de pe dealul Casian.


View Larger Map

roxana, spre Casian
banuti

de pe dealul Casian se vede marea

calugarita, in apropiere de manastire

apus pe dealul Casian

Am admirat banutii pe seara si am intrebat daca putem pune cortul in curtea manastirii. Nu ne-a intrebat nimeni de unde suntem sau cum am ajuns acolo, de ce am venit sau pe unde am mai fost. Nu au vrut decat sa nu punem cortul in interiorul zidurilor manastirii. Parca le spurcam cu prezenta noastra marea lor piosenie ipocrita. Nu stiu ce vede lumea la manastiri, eu personal nu as pierde timpul pe un tur al manastirilor, mi se pare totul prea fals si mult prea nebunesc (sa crezi ca servesti cel mai bine interesele lui Dumnezeu izolandu-te undeva si inseland exact misiunea vietii).
Am inoptat mai departe de manastire pe deal. A doua zi am fost iar sa luam apa si am plecat spre Medgidia. Mai mult drum prin soare si printre campuri de floarea soarelui aproape coapta.
In Medgidia am mancat ciorba si mici cu bere si ne-am ighesuit intr-un personal spre Bucuresti in care ne-a certat nasu ca ce ne place sa umblam asa cu bicicleta prin tara, ca nu asa trebuie, ci cu masina.

Am descoperit o zona neasteptat de frumoasa in Dobrogea si inca ne-au ramas atatea de vazut: Alimanu, Enisala, Libida, Halmyris, Sfantu Gheorghe, mare parte din Delta...destul pentru in 2-3 calatorii.
Am observat si ca romanii au ca obicei preferat aruncatul gunoaielor pe oriunde trec si mai sunt si inebuniti dupa facut focul. Poate nu pot fi caracterizati asa majoritatea, dar, pentru cineva care vede din afara fara sa cunoasca, cei ostentativi sunt cei mai usor de observat si cei dupa care este cel mai usor sa generalizam.