vineri, 19 octombrie 2007

ghost in the ribcage


cand vad marea prima reactie e sa sar si sa tip de bucurie.explodez in corpul asta neinsemnat.cand ii simt mirosul salin imi vine sa plang.cand se usuca sarea pe pielea mea,crapand ca pielea saharei ce a fost o mare eons ago, simt o placere orgasmica ce imi umple cutia toracica, tragand cu sete aerul salin si umed.
pescarusii.....nu ii pot descrie in cuvinte sau imagini, pentru mine pescarusii sunt o filosofie, poate mai importanta si mai frumoasa decat cautarea lui dumnezeu, pentru ca in drumul spre dumnezeu ei ajung sa vada toate minunile lui.gull cry shivers my synapses.e the ultimate cry for freedom, acel strigat pentru care si-au dat viata bucurosi milioane.
ma infioara scartaitul de lemn in vant, proiectandu-mi pe scoarta imaginea unui catarg urias.ma uit in sus si vad panze, sfori, plase, scripeti.
miros de peste, alge uscate.asa miroase poate gaia, poate asa miroase gaia pentru mine.
daca as crede in recicalrea eterna a sufletelor as fi spus ca am fost seemann in alta viata, aceeasi existenta.

dar apoi imi vin flashbackuri.si toate flashbackurile mele au soare.soare orbitor:Helios!soare si praf si galbenul ierbii uscate,riped not reaped.imuna la poteci si picior de om.iarba e planta cu raspandirea cea mai mare de pe glob, e cea mai curajoasa planta.
si vant rece ce soothing burned skin.si aer mai pur decat sufletul ingerilor.cer nesfarsit pana cand privirea se pierde in negura, pana cand vezi in trecut.acoperisul lumii.
si atunci imi spun: am fost o pasare, un pescarus sau o cioara mare neagra ca...nu trebuie sa fie neagra ca ceva pentru ca e definitia negrului
bate vantul rece de toamna, aerul e umed, zboara pescarusi deasupra, scartaie copacii in vant ca niste catarge organice.ma strapung ultimele lupte ale lui Helios de a-mi coace pielea.si sunt viu...mai viu ca niciodata